Live

Rusia se opune unei investigații în cazul otrăvirii lui Alexei Navalnîi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook Aleksei Navalnîi

Rusia a afirmat că deocamdată nu este nevoie de a investiga circumstanţele în care Alexei Navalnîi a fost otrăvit, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că medicii germani s-au pripit cu concluziile, scrie Agerpres. Luni, cancelarul german Angela Merkel a cerut Rusiei să ancheteze suspiciunea că Navalnîi a fost otrăvit şi ca vinovaţii să fie traşi la răspundere.

"Analiza medicilor noştri şi cea a medicilor germani concordă în totalitate. Însă concluziile lor diferă. Nu înţelegem această precipitare a colegilor germani. Dacă este identificată substanţa şi dacă se stabileşte că este vorba de otrăvire, atunci, bineînţeles, va exista un motiv de investigaţie", a declarat Dmitri Peskov. 

Totodată, un înalt oficial din Rusia a declarat marţi că Germania nu pare să aibă suficiente dovezi pentru a susţine că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit.

Spitalul Charite din Berlin, care îl tratează de sâmbătă pe Navalnîi, aflat în comă, după evacuarea sa dintr-un spital din Siberia, a transmis luni că Navalnîi a fost otrăvit cu un fel de inhibitor de colinesterază, care împiedică eliberarea normală a acetilcolinei, un neurotransmiţător.

Directorul Biroului de Medicină Legală din Moscova, Serghei Şigheev, a spus că este "prematur" să se ajungă la o astfel de concluzie fără identificarea unei otrăvi anume, conform unor comentarii transmise de agenţia oficială de presă rusă TASS.

"Activitatea colinesterazei variază semnificativ de la o persoană la alta, în special din cauza anumitor boli cronice", a declarat Şigheev. "În prezent putem vorbi doar de faptul că s-a descoperit la pacient o scădere a activităţii colinesterazei. Pe asta se bazează concluzia privind otrăvirea cu un inhibitor de colinesterază. Concluzia este prematură".

Cine este Aleksei Navalnîi

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost în ultimul deceniu unul dintre cei mai duri oponenţi interni ai preşedintelui rus Vladimir Putin, organizând mai multe serii de proteste împotriva liderului de la Kremlin, pe care îl acuză de perpetuarea fenomenului extrem de răspândit al corupţiei.

Lui Navalnîi i s-a făcut rău joi în timpul unui zbor de la Tomsk, oraş din Siberia, spre Moscova, iar aeronava a aterizat de urgenţă în oraşul siberian Omsk pentru ca opozantul să fie spitalizat.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri