Rusia a pierdut soldați în 9 săptămâni de război în Ucraina cât în 9 ani, în Afganistan
În aproape nouă săptămâni de război în Ucraina, Rusia a pierdut la fel de mulți militari cât în cei 9 ani de război în Afganistan.
„Noi apreciem că aproximativ 15.000 de militari ruși au fost uciși în timpul ofensivei din Ucraina”, a declarat Ben Wallace, ministrul Apărării din Regatul Unit, într-o declarație publicată luni de ambasada britanică la Washington, citată de Business Insider.
Războiul sovietic din Afganistan a început în 1979 și a luat sfârșit în 1989. Mulți analiști au spus că prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991 s-a datorat și eșecului militar din acest război. Aproximativ 14.500 de soldați sovietici au murit atunci, pe lângă aproximativ 90.000 de mujahedini, 18.000 de soldați afgani și aproximativ un milion de civili, a scris The Atlantic în 2014.
Wallace a subliniat că și acum Rusia înregistrează „eșecuri la toate nivelurile”, inclusiv pierderi de echipamente importante, între care crucișătorul Moskva, care s-a scufundat pe 14 aprilie, după un atac ucrainean cu rachete.
„Săptămâna trecută, Rusia a recunoscut că crucișătorul Moskva s-a scufundat – al doilea echipament naval cheie pe care l-a pierdut de la începutul războiului – slăbind semnificativ capacitatea rușilor de a se aproviziona pe Marea Neagră. Rusia a eșuat până acum în aproape fiecare dintre obiectivele sale”, a adăugat Wallace.
De când Vladimir Putin a început războiul în Ucraina, pe 24 februarie, cel puțin 2.665 de civili au fost uciși în Ucraina, potrivit Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, care spune că numărul real este probabil mult mai mare.
Ministrul apărării din Marea Britanie a estimat, de asemenea, că au fost confiscate peste 2.000 de vehicule blindate rusești, între care „cel puțin 530 de tancuri, 530 de transportoare blindate și 560 de vehicule de luptă”. Rusia ar mai fi pierdut și cel puțin 60 de elicoptere și avioane de luptă.
Rusia ar fi pierdut peste 300 de ofițeri în războiul din Ucraina
Peste 300 de ofițeri ruși ar fi fost uciși în Ucraina, potrivit datelor publice analizate de site-ul de știri independent din Rusia Mediazona, citat de The Moscow Times.
Publicația a spus că a cercetat sute de declarații oficiale, știri și postări pe rețelele sociale despre moartea rușilor, de când a început invazia în Ucraina, pe 24 februarie.
Jurnaliștii au găsit informații despre 1.744 de soldați ruși uciși în Ucraina, precum și despre 317 ofițeri. Printre aceștia se numără mai mulți generali.
Cifrele depășesc cele mai recente date oficiale din Rusia. În martie, Ministerul rus al Apărării a confirmat 1.351 de morți și 3.825 de răniți.
Analiştii au spus că numărul relativ mare de militari de rang înalt care au murit s-a înregistrat pentru că aceștia au fost prezenți fizic pe câmpul de luptă.
Rusia a pierdut, de asemenea, cel puțin 500 de soldați de elită - pușcașii marini și forțele speciale - dar și cel puțin 20 de piloți, spune Mediazona.
Din punct de vedere geografic, republica de sud a Rusiei Daghestan a raportat cele mai multe victime.
Mediazona a spus că cifrele publicate sunt estimative, bazate doar pe informații publice și nu includ victimele din rândul separatiștilor pro-Moscova din estul Ucrainei, care luptă alături de trupele ruse.
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a estimat luni că 15.000 de soldați ruși au fost uciși în război până acum.
Ucraina estimează pierderile trupelor rusești la peste 20.000.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News