Live

Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Polonia a pus avioanele de luptă în stare de alertă

Data actualizării: Data publicării:
Atac cu rachete asupra Kievului. Foto: X/Volodimir Zelenski

Kievul şi restul Ucrainei se află luni dimineaţă sub alerte aeriene, după mai multe valuri de atacuri care au avut loc şi în cursul nopţii. Armata poloneză a anunţat că a activat avioanele de vânătoare, după ce atacul Rusiei a vizat și regiuni din vestul Ucrainei, în apropiere de frontiera cu Polonia.

ACTUALIZARE 12:44 Cincisprezece regiuni din Ucraina au fost lovite luni de un atac rus „masiv” vizând infrastructurile energetice, a anunţat guvernul ucrainean, care a vorbit despre „răniţi şi morţi”.

„Cincisprezece regiuni au fost lovite astăzi de un atac rus masiv. Duşmanul a folosit diferite tipuri de arme: drone, rachete de croazieră, Kinjal (rachete hipersonice - n.r.). Există morţi şi răniţi”, a postat prim-ministrul Denis Şmîhal pe contrul său de Telegram.

Potrivit autorităţilor locale, infrastructuri energetice din cel puţin trei regiuni ucrainene au fost lovite în atacul masiv rus de luni dimineaţă.

Autorităţile din regiunile Zaporojie, Rivne şi Lvov au anunţat pe Telegram că astfel de infrastructuri energetice au fost lovite în atac.

După atacul masiv de luni dimineaţă, un colaborator al preşedintelui Ucrainei a făcut apel la aliaţii occidentali ai ţării să permită atacuri cu rază lungă de acţiune pe teritoriul rus cu armele livrate de ei.

„O astfel de decizie va accelera sfârşitul terorii ruse”, a postat pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale Andrii Iermak.

ACTUALIZARE 10:11 Cel puţin şapte explozii s-au auzit luni dimineaţă deasupra Kievului, relatează jurnalişti AFP, potrivit Agerpres.

Primarul Vitali Kliciko a declarat pentru Reuters că alimentarea cu energie electrică şi apă a capitalei a fost afectată.

De asemenea, atacuri aeriene au fost semnalate în mai multe regiuni ale Ucrainei de responsabili locali, fiind soldate cu cel puţin trei morţi.

Guvernatorii din regiunile sudice Odesa şi Zaporojie, precum şi cel din regiunea Harkov (nord-est) au anunţat explozii pe Telegram şi au făcut apel la locuitori să se pună la adăpost.

„Un imobil de locuinţe a fost avariat într-un atac al duşmanului la Luţk”, a afirmat primarul din acest oraş din nord-vest, Igor Polişciuk.

Mai devreme, un atac asupra unei instalaţii industriale în regiunea centrală Poltava a rănit cinci persoane, a declarat guvernatorul Filip Pronin.

Cel mai mare producător privat de electricitate, DTEK, a anunţat o serie de sistări ale furnizării de electricitate după atacuri.

Forţele aeriene ucrainene i-au informat pe cetăţeni că Rusia a ridicat de la sol două bombardiere strategice TU-95.

Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze a anunţat pe X că avioane poloneze şi aliate au fost activate după ce Rusia a lansat şi un atac asupra unor regiuni din vestul Ucrainei, în apropiere de frontiera poloneză.

Ucrainenii aşteaptă un atac masiv cu rachete ruseşti de ceva timp, notează Reuters. Ambasada SUA a emis un avertisment săptămâna trecută că există un risc sporit de atac în jurul Zilei Independenţei Ucrainei, care a fost marcată sâmbătă.

„Dorinţa de a ne distruge energia îi va costa scump pe ruşi: infrastructura lor”, a postat pe Telegram Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Știrea inițială

În ţară au putut fi auzite mai multe explozii, dintre cele mai recente la Kiev, în primele ore ale dimineţii, când sistemele de apărare aeriană au respins un atac aerian, potrivit unui martor citat de Reuters, scrie Agerpres.

Locuitorii Kievului s-au adăpostit în stațiile de metrou, folosite ca adăposturi antiaeriene.

Rusia a lansat două valuri de atacuri cu drone mai devreme în cursul nopţii, a anunţat armata ucraineană, dar nu există momentan informaţii privind producerea de pagube sau de victime.

Până la zece drone au fost distruse la apropierea de oraş în regiunea din jurul Kievului la circa 02.30 GMT, a declarat Serhii Popko, şeful administraţiei militare, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Rusia nu a comentat până în prezent aceste informaţii. Atât Rusia, cât şi Ucraina neagă că vizează civili prin loviturile lor aeriene, despre care susţin că au drept scop distrugerea infrastructurii cheie pentru efortul de război al adversarului.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Mișcări de trupe în regiunea Kursk. O parte dintre militarii nord-coreeni au fost transferați spre Belgorod

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Avertisment de la Pentagon: Soldaţii nord-coreeni din Rusia vor lupta „în curând” cu armata ucraineană

Partenerii noștri