Live

Rusia a declanșat un război al „şampaniei”. Ministrul francez al Agriculturii susține că „doar Franţa produce adevărata şampanie”

Data publicării:
Culegători de struguri din Franța. Sursa foto: Julien Goldstein/Getty Images

Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandie, a afirmat marţi că „şampanie”, este un nume care poate fi folosit doar pentru vinurile spumante din regiunea omonimă din Franţa, deşi în decursul timpului alte ţări au încercat să susţină că denumirea este a lor, transmite Reuters.

Reacția ministrului francez vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Rusia a adoptat o lege care obligă producătorii străini de şampanie să îşi eticheteze produsul drept „vin spumant”. Conform unei legi promulgate de Vladimir Putin, numai vinul efervescent produs în Rusia poate fi denumit drept „şampanie”, în timp ce producătorii străini vor trebui să modifice denumirea băuturii lor, transmite Agerpres.

Vă puteţi imagina reacţia autorităţilor franceze, a declarat ministrul Denormandie, la un post de radio, adăugând că cuvântul (şampanie) vine din frumoasa regiune franceză unde este produsă şampania”.

Organizaţia profesională Comite Champagne, asociația comercială care reprezintă interesele producătorilor independenți de șampanie, a dat publicităţii un comunicat în care cere diplomaţilor francezi şi europeni să se implice în schimbarea legii din Rusia. În plus, cei doi copreşedinţi ai Comite Champagne, Maxime Toubart şi Jean-Marie Barillere, au făcut un apel la toţi membrii organizaţiei ca să oprească livrările spre Rusia, pentru un moment. Cei doi susţin că denumirea „şampanie” are protecţie legală în 120 de ţări.

Comite Champagne deplânge faptul că această lege nu asigură consumatorilor ruşi informaţii clare şi transparente cu privire la originea şi caracteristicile vinului, se arată în comunicatul organizaţiei profesionale, care adaugă că legea subminează două decenii de discuţii între Rusia şi Uniunea Europeană.

În prezent, Rusia importă aproximativ 50 de milioane de litri de vin spumant în fiecare an, dintre care 13% este şampanie franţuzească. Există deja disponibile mai multe mărci de „şampanie” rusească, produse în regiunile din sudul Rusiei, precum Krasnodar şi Rostov, şi care se comercializează chiar şi cu 270 de ruble, adică aproximativ trei euro pe litrul.

Franţa protejează termenul „şampanie”, iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume, Champagne, din nord-estul Franţei.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Partenerii noștri