Live

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, nu mai poate profesa în Washington D.C.

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Rudy Giuliani a fost exclus din avocatură în Washington D.C., a anunțat joi cea mai înaltă instanță locală a districtului, potrivit CNN. Fostul primar al orașului New York a avut de înfruntat proceduri de etică, din cauza că l-a ajutat pe fostul președinte Donald Trump să încerce anularea alegerile din 2020.

Aceste proceduri din New York au dus la pierderea licenței lui Giuliani de a practica avocatura în acest oraș în vara anului în curs, iar deoarece Baroul din D.C. are o relație de reciprocitate cu Baroul din New York, el a fost acum exclus din avocatură în district. Potrivit noului ordin al Curții de Apel din D.C., Giuliani nu a răspuns opurtunității de a se opune excluderii sale în Washington.

Giuliani este doar unul dintre foștii avocați ai lui Trump care s-au confruntat cu proceduri disciplinare profesionale pentru participarea lor la schemele fostului șef de stat de a inversa rezultatele alegerilor, însă pentru cea mai mare parte dintre foștii avocați ai actualitului candidat republican la Casa Albă procedurile sunt încă în desfășurare.

Pe lângă procedurile din New York, Giuliani se confruntă cu o procedură disciplinară separată a Baroului din DC – concentrată pe un alt proces electoral din 2020, în care a fost implicat, încercând să anuleze mii de voturi din Pennsylvania – care încă nu a ajuns la faza finală.

Consecințele pentru Giuliani au fost deosebit de severe. Procurorii din Georgia și Arizona au adus acuzații penale împotriva lui, legate de schemele de răstunare a alegerilor (Giuliani s-a declarat nevinovat în ambele cazuri). Între timp, doi lucrători electorali din Georgia au obținut o despăgubire de 148 de milioane de dolari într-un proces de defăimare împotriva sa pentru acuzațiile false pe care le-a făcut despre ei după alegerile din 2020.

Procedurile de etică disciplinară din New York împotriva lui Giuliani s-au desfășurat în mare parte cu ușile închise. În iulie, Curtea Supremă din New York a spus, în ordinul său de excludere din avocatură, că Giuliani „nu doar că a încălcat în mod deliberat unele dintre cele mai fundamentale principii ale profesiei juridice, dar a contribuit activ la tensiunile naționale care au urmat alegerilor prezidențiale din 2020, pentru care nu arată niciun semn de remușcare”.

Într-o declarație făcută joi, purtătorul de cuvânt al lui Giuliani, Ted Goodman, a spus că „Membrii comunității juridice care doresc să protejeze integritatea sistemului nostru de justiție ar trebui să se pronunțe imediat împotriva acestei decizii partizane și motivate politic”.

„Oamenii care îl atacă pe primarul Giuliani nu pot lua de la el faptul că rămâne cel mai eficient procuror din istoria Americii, care a făcut mai mult pentru a îmbunătăți viața altora decât aproape orice alt american în viață astăzi”, a spus Goodman.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump vrea să discute cu Zelenski și Putin. Ce plănuiește viitorul lider de la Casa Albă

Echipa Trump negociază sfârșitul războiului din Ucraina. Președintele ales ar fi în discuții cu Joe Biden și oficiali ucraineni

Kremlinul se bucură și îl laudă pe Donald Trump. „Declaraţia în sine coincide complet cu poziţia noastră”. Care este motivul

Președintele chinez nu va participa la învestirea lui Donald Trump. Gestul neobișnuit făcut de viitorul lider de la Casa Albă

Partenerii noștri