România susține integrarea Georgiei în UE. Nicolae Ciucă: Există așteptarea ca la Consiliul din decembrie să fie o decizie pozitivă
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, după întâlnirea cu preşedintele Parlamentului Georgiei, Shalva Papuashvili, aflat în vizită oficială în România, că ţara noastră este în continuare un susţinător al agendei europene a Georgiei și că în acest moment există oportunitatea prin care Georgia, alături de Republica Moldova și Ucraina, să avanseze în procesul de integrare europeană. El a mai spus că există așteptarea ca "în luna decembrie, la nivelul Consiliului, să existe o decizie pozitivă în acest sens".
El a apreciat vizita întreprinsă de oaspetele georgian şi a evidenţiat confirmarea întăririi relaţiilor bilaterale dintre România şi Georgia.
"Vizita reflectă relaţiile foarte bune la nivel parlamentar între Parlamentul României şi Parlamentul Georgiei, relaţiile la nivel politic şi guvernamental. În întâlnirile pe care le-am avut atât tete-a-tete, dar şi împreună cu colegii parlamentari, am reafirmat faptul că România este un susţinător al agendei europene a Georgiei. Ţara noastră a fost prima care a ratificat Acordul de asociere dintre Georgia şi Uniunea Europeană în anul 2014 şi în întâlnirea pe care am avut-o domnul preşedinte a subliniat importanţa pe care declaraţia Parlamentului României a avut-o în acest parcurs de asociere şi a dorit să reînnoim această declaraţie", a afirmat Nicolae Ciucă după întâlnirea cu Shalva Papuashvili.
Preşedintele Senatului a subliniat "fereastra de oportunitate care există în acest moment pentru ca ţara noastră să poată să susţină demersul pe care Georgia, împreună cu Republica Moldova şi Ucraina, l-au făcut în sensul deschiderii negocierilor şi, astfel, există aşteptarea ca în luna decembrie la nivelul Consiliului să existe o decizie pozitivă în acest sens".
Ciucă a mai punctat "declaraţia comună prin care ambele Parlamente îşi arată susţinerea reciprocă pentru întărirea cooperării parlamentare, subliniind rolul diplomaţiei parlamentare şi relaţiile dintre grupurile parlamentare din România şi Georgia îl au în întărirea cooperării dintre cele două ţări".
"Agenda europeană este axa principală a discuţiilor pe care le-am avut şi vom continua să le avem. Am subliniat (...) aspectele de natură de natură economică (...), aspecte ce relevă rolul conectivităţii dintre ţările din zona Mării Caspice şi cele din zona Mării Negre, atunci când vine vorba de schimburi economice, de securitate energetică şi, de ce nu, de proiectul prin care se doreşte conectivitatea energetică printr-un cablu submarin şi un cablu digital. Sunt proiecte pe care am convenit că trebuie să le urmărim şi să treacă la stadiul de punere în practică (...) Aceste proiecte reprezintă cu adevărat un beneficiu nu doar pentru economiile noastre, ci pentru economiile din ţările din regiune şi pentru întreaga Europă, aşa cum au fost ele asumate şi proiectate de la început", a mai spus Ciucă.
El a afirmat că România va continua să sprijine Georgia şi a evidenţiat discuţiile referitoare la relaţiile parlamentare, diplomatice economice şi culturale ale celor două ţări.
Preşedintele Parlamentului Georgiei, Shalva Papuashvili, s-a mai întâlnit, luni, cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, va participa la lucrările plenului Senatului începând cu ora 16,00 şi se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News