Video România cere UE să ia în considerare posibile sancțiuni împotriva Rusiei, dacă nu va investiga transparent otrăvirea lui Navalnîi
Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a cerut luni, în marja reuniunii șefilor diplomațiilor europene de la Bruxelles, ca UE să ia în considerare „posibilitatea unor sancțiuni” împotriva Rusiei, în cazul în care nu va fi demarată o investigație transparentă și imparțială în cazul Navalnîi.
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Putin l-a felicitat pe Trump „pentru alegerea în funcția de președinte” al SUA
MAE: 22 de români, dispăruți după inundațiile catastrofale din Spania
Prezidențiale Rep. Moldova. Stoianoglo: Cu România nu am realizat niciun proiect care ne-ar putea apropia de UE/ Sandu: Este o ofensă
România, campioana scumpirilor în Uniunea Europeană
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
„Poziția României este că Uniunea Europeană ar trebui să joace un rol mai activ în această chestiune. Ne-am alăturat colegilor din Lituania, Letonia, Estonia, Danemarca și Polonia și am adresat o scrisoare Înaltului Reprezentant Borrell prin care solicităm această implicare activă a Uniunii pe acest subiect, întrucât credem că Rusia ar trebui să își îndeplinească responsabilitățile și să demareze o investigație transparentă și imparțială și să coopereze pe deplin cu OIAC și cred că trebuie, de asemenea, să examinăm posibilitatea unor eventuale sancțiuni, dacă este nevoie, în conexiune cu acest caz de otrăvire a domnului Navalnîi”, a declarat ministrul român de externe.
Navalnîi, principalul adversar al președintelui rus, Vladimir Putin, s-a simțit rău în timpul unui zbor din Siberia și a ajuns în stare extrem de gravă la spital. Ulterior a fost transferat la Berlin. Laboratoare medicale din trei țări au arătat că opozantul rus a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok.
În cadrul reuniunii de la Bruxelles, miniștrii de externe ai statelor membre UE vor discuta și despre tensiunile din Mediterana și despre relațiile externe ale Uniunii Europene.
„Tot în cadrul agendei curente vom discuta despre Turcia și voi reînnoi apelul, în numele României, pentru dezescaladare, pentru reducerea tensiunilor, pentru că ceea ce este absolut necesar acum sunt calmul și reluarea negocierilor directe între părțile implicate. Vom asculta de asemenea, prezentarea domnului Borrell despre eforturile recente pentru stabilirea unui cadru care să permită părților să revină la masa negocierilor. Apreciem eforturile Înaltului Reprezentant Borrell, ale Germaniei și ale Președintelui Consiliului European în această direcție.
De asemenea, vom discuta despre Libia, despre relația dintre UE și Uniunea Africană, relațiile cu vecinătatea sudică și așteptăm cu nerăbdare dezbaterile pe aceste teme. De pildă, cu privire la Libia, ne dorim să vedem o tranziție de la un simplu acord de încetare a focului către un proces real de negocieri astfel încât să fie identificată o soluție durabilă pentru acest conflict între părțile implicate. Cu privire la relația cu vecinătatea sudică, așteptăm cu interes dezbaterea de astăzi pentru a identifica modalități de consolidare a parteneriatelor cu țările din vecinătatea sudică”, se arată într-un comunicat al MAE.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News