Rezerviștii israelieni amenință că nu se mai oferă voluntari dacă Netanyahu nu renunță la controversata reformă judiciară
Armata israeliană a anunţat, vineri, că examinează impactul unei scrisori de protest trimise de rezervişti ai forţelor aeriene care au ameninţat că nu se mai oferă voluntari dacă guvernul continuă reforma judiciară, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt Daniel Hagari a afirmat că armata verifică detalii ale scrisorii care, potrivit lui, este semnată de peste 1.100 de rezervişti şi, „în consecinţă, vor fi examinate implicaţiile”.
Scrisoarea, publicată în mass-media fără a menţiona semnatarii, este cel mai recent semn de opoziţie din domeniul apărării faţă de reforma judiciară a coaliţiei premierului Benjamin Netanyahu.
„Chiar dacă am vrea să renunţăm la legislaţie şi să ne oprim, pur şi simplu nu putem”, a declarat ministrul de finanţe, Bezalel Smotrich, unul dintre partenerii de extremă dreapta ai premierului Netanyahu.
„O ţară care cedează la ameninţările generalilor va fi de fapt o ţară condusă de o juntă militară, care este cel mai îndepărtat lucru de democraţie”, a apreciat el.
Veteranii forţelor aeriene afirmă ca rezerviştii care se înrolează după îndeplinirea serviciului militar obligatoriu constituie aproximativ jumătate din echipele trimise pentru operaţiuni militare.
Într-o scrisoare adresată parlamentarilor, şefului Statului Major şi comandantului forţelor aeriene, rezerviştii au cerut acorduri detaliate privind reforma judiciară şi ca guvernul să menţină independenţa justiţiei.
O comisie parlamentară israeliană a adoptat, joi, una din măsurile importante din cadrul reformei judiciare pentru care insistă guvernul de dreapta, în ciuda protestelor de stradă. Cabinetul Netanyahu susţine că reforma urmăreşte reechilibrarea puterilor în stat prin reducerea prerogativelor Curţii Supreme, pe care o consideră politizată, şi creşterea atribuţiilor parlamentului.
Criticii consideră însă că s-ar deschide astfel calea către autoritarism şi iliberalism.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News