Live

Video Revoltă în rândul soldaților ruși care au scăpat vii de la Liman. „Nu aveam muniție. Toți camarazii noștri au rămas acolo”

Data actualizării: Data publicării:
Soldații ruși mobilizați se plâng că sunt trimiși pe front fără niciun pic de pregătire și prost echipați. Foto: Profimedia

Printre soldații ruși scăpați cu viață din încercuirea de la Liman, în regiunea Donețk, domnește o stare de revoltă, din cauza condițiilor în care au fost obligați să lupte. Unul dintre ei povestește cum au fost supuși unui tir intens din partea artileriei ucrainene, în vreme ce altul a spus că au fost trimiși pe front cu o mitralieră și un cuțit. Supraviețuitorii au mărturisit că nu au avut de ales decât să fugă, fiecare pe cont propriu.

Jurnalistul Christo Grozev de la site-ul de investigații Bellingcat a postat pe Twitter o filmare în care soldații ruși care au supraviețuit luptei de la Liman relatează prin ce au trecut. Jurnalistul observă că printre soldații ruși domnește o „stare palpabilă de revoltă” după 

Soldat rus: - Mihail, spune-ne, te rog, cum am ieșit din încercuire.

Mihail: - Cu pierderi mari. Artileria a plecat. Am rămas singuri. Am fost loviți cu mortiere, cu foc de artilerie. Ni s-a spus să mergem în direcția Liman. Am fost atacați cu mitraliera, cu artileria. Am mers spre Liman, dar eram singuri. Nu aveam muniție, nimic. Totul a ars. Am salvat pe cine am putut. Toți prietenii noștri, camarazii noștri au rămas acolo.

Un alt soldat a povestit că au fost supuși un tir intens de artilerie și că, la un moment dat, toată lumea a luat-o pur și simplu la fugă.

Un alt soldat rus vorbește și despre condițiile de echipare și antrenament de care au beneficiat. El spune că au fost mobilizați pe 19 septembrie și trimiși pe front în Ucraina fără niciun fel de pregătire și prost înarmați.

Soldat rus: - Am fost mobilizați pe 19 (septembrie - n.r.). Fără comisie medicală, fără echipamente. Ne-au dat o mitralieră, patru încărcătoare și un cuțit. 

Cucerirea oraşului Liman, folosit de Rusia ca punct nodal de transport şi pentru livrările de echipament militar în nordul regiunii Doneţk, este un eşec militar major pentru planul Kremlinului de a cuceri întreaga regiune industrială Donbas, potrivit Reuters.

Rusia s-a văzut nevoită să recunoască înfrângerea și să-și retragă trupele din Liman, după ce inițial ordonase soldaților să mențină pozițiile în fața contraofensivei ucrainene. Peste 5.000 de militari ruşi s-au retras din orașul strategic Liman după ce au fost încercuiţi de forţele ucrainene. Unii s-au predat iar rușii au înregistrat „o mulțime de morți și răniți”, a spus un oficial ucrainean.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri