Regina Elisabeta a împărtășit experiența sa cu vaccinul și i-a îndemnat pe oameni să se imunizeze: „Trebuie să ne gândim la ceilalți”
Regina Elisabeta a II-a i-a îndemnat pe oameni să „se gândească la ceilalți” și să se vaccineze împotriva Covid-19 atunci când devin eligibili pentru vaccinare, relatează BBC.
Declarația a fost făcută în cadrul unei videoconferințe cu mai mulți lideri din domeniul sănătății din țările componente ale Regatului Unit. În cadrul acesteia, regina și-a împărtășit experiența sa cu vaccinul. Suverana britanică, în vârstă de 94 de ani, și prințul-consort, în vârstă de 99 de ani, s-au vaccinat cu prima doză de ser anti-Covid la începutul lunii ianuarie.
„A decurs fără nicio problemă. A fost rapidă și nedureroasă. Am primit o mulțime de scrisori de la oameni care au fost surprinși de cât de ușor a fost să fie vaccinați”, a spus regina Marii Britanii.
Elisabeta a II-a a adăugat și că înțelege că ar putea fi dificil pentru unii oameni, dar i-a îndemnat pe britanici să „se gândească și la ceilalți”.
Apelul reginei vine în contextul în care există statistici care arată că un număr între 11% și 15% dintre britanici sunt ezitanți în ce privește vaccinarea. Dr. Emily Lawson, care conduce programul de vaccinare din Anglia, spune că remarcile suveranei sunt „extrem de importante și un vot de încredere pentru programul de vaccinare”.
Elisabeta a II-a a calificat viteza campaniei de vaccinare din UK drept „remarcabilă”.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News