Live

Regele danez a decis schimbarea stemei, pe fondul disputei cu Trump pe tema Groenlandei

Data actualizării: Data publicării:
Stema Danemarcei conține acum un urs polar și un berbec mai proeminente decât anterior, pentru a simboliza Groenlanda și, respectiv, Insulele Feroe. Foto: Profimedia

Regele danez Frederic al X-lea  i-a șocat pe unii istorici schimbând stema regală, veche de 500 de ani, pentru a evidenția mai mult Groenlanda și Insulele Feroe - în ceea ce a fost văzută și ca o mustrare la adresa lui Donald Trump, scrie The Guardian.

La mai puțin de un an de când i-a succedat mamei sale, regina Margrethe, după ce aceasta a demisionat în ajunul Anului Nou 2023, regele Frederik și-a exprimat clar intenția de a păstra teritoriul danez autonom și fosta colonie în cadrul regatului Danemarcei.

Timp de 500 de ani, stemele regale daneze anterioare au prezentat trei coroane, simbolul Uniunii de la Kalmar dintre Danemarca, Norvegia și Suedia, care a fost condusă de Danemarca între 1397 și 1523. Acestea sunt, de asemenea, un simbol important al vecinului său, Suedia.

Însă în versiunea actualizată, coroanele au fost eliminate și înlocuite cu un urs polar și un berbec mai proeminente decât anterior, pentru a simboliza Groenlanda și, respectiv, Insulele Feroe.
Măsura vine într-un moment de tensiune crescută cu privire la Groenlanda și relațiile sale cu Danemarca, care continuă să controleze politica sa externă și de securitate.

Citește și

De ce vrea Donald Trump să anexeze Groenlanda. Nu ar fi prima dată când SUA ar câștiga teritorii care aparțin Danemarcei

Discursul de Anul Nou

Săptămâna trecută, în primul său discurs de Anul Nou, regele a declarat: „Suntem toți uniți și fiecare dintre noi s-a angajat pentru regatul Danemarcei. De la minoritatea daneză din Schleswig de Sud - care este situată chiar în afara regatului - și până în Groenlanda. Noi suntem împreună”.

Sebastian Olden-Jørgensen, istoric la Institutul Saxo din cadrul Universității din Copenhaga, a declarat că noua schimbare trimite semnale clare cu privire la geopolitica actuală, în special pe fondul apelurilor Groenlandei pentru independență.

„Atunci când groenlandezii, și într-un fel și feroezii, se joacă cu ideea obținerii independenței depline, casa regală arată că sprijină politica statului, care este de a păstra unitatea regatului”, a declarat el.

Expertul regal Lars Hovbakke Sørensen consideră că schimbările reflectă interesul personal al regelui pentru Arctica, dar transmit și un mesaj către lume.

„Este important să semnalăm din partea daneză că Groenlanda și Insulele Feroe fac parte din regatul danez și că acest lucru nu poate fi discutat. Acesta este modul în care marcați acest lucru”, a declarat el pentru TV2.

Facem Groenlanda măreață din nou!

Luna trecută, viitorul președinte al SUA, Trump, a declarat din nou că dorește ca SUA să cumpere Groenlanda, iar prim-ministrul groenlandez, Múte Egede, a acuzat recent Danemarca de genocid ca răspuns la investigațiile privind scandalul contraceptivelor forțate din anii 1960 și 1970. În discursul său de Anul Nou, Egede a accelerat apelurile pentru independența Groenlandei și a cerut ca „lanțurile erei coloniale” să fie îndepărtate.

Fiul lui Trump, Donald Trump Jr, era așteptat să viziteze Groenlanda marți, a declarat un oficial al guvernului local pentru Reuters, adăugând că era vorba de o vizită privată și că urma să înregistreze materiale pentru un podcast și nu se va întâlni cu niciun oficial local.

Trump Sr a confirmat ulterior călătoria într-o postare pe site-ul său Truth Social, fără a menționa o dată. El a adăugat: „Groenlanda este un loc incredibil, iar oamenii vor beneficia enorm dacă, și când, va deveni parte a națiunii noastre. O vom proteja și o vom prețui de o lume exterioară foarte vicioasă. FACEM GROENLANDA MĂREAȚĂ DIN NOU!”

Citește și

Donald Trump Jr. va vizita Groenlanda. Anunțul ministrului danez de externe


 

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump cere Curții Supreme a SUA să suspende pronunțarea sentinței în dosarul Stormy Daniels. Invocă imunitatea prezidențială

Antony Blinken îl contrazice pe Trump: Anexarea Groenlandei de către SUA nu se va produce

Miniștrii de externe francez, german și polonez vor merge împreună la Washington, pentru a-i arăta lui Trump unitatea europeană

Steve Bannon, apropiat al lui Trump: Banii lui Musk ne vor ajuta să transformăm Europa într-un rai al populiștilor

Partenerii noștri