Live

Regele Charles are cancer

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat, luni seară, Palatul Buckingham, conform BBC. Casa Regală britanică a precizat că nu este vorba de cancer la prostată, dar că boala a fost descoperită în timpul tratamentului recent pentru adenom de prostată.

ACTUALIZARE 20:30 Prințul Harry a anunțat că a vorbit la telefonul cu tatăl său și se va reîntoarce în Regat, din California, pentru a-l vedea pe suveran în zilele care urmează.

Anunțul lui Harry vine în condițiile în care fiul cel mic al regelui a avut un conflict de lungă durată cu familia regală și s-a mutat în SUA cu familia în urmă cu mai mult timp.

ACTUALIZARE 20:25 Premierul scoțian i-a urat, de asemenea, „însănătoșire grabnică” suveranului, adăugând că se roagă pentru rege.

„Îi doresc o recuperare rapidă, toate cele bune și o revenire rapidă în viața publică.

Îi transmit gândurile mele bune și Majestății Sale Regina și celorlalți membri ai familiei regale, știind că e o perioadă grea pentru toți”.

ACTUALIZARE 20:23 Premierul regional al Țării Galilor, Mark Drakeford, a reacționat la anunțul diagnosticului regelui precizând că este „întristat la aflarea veștii”.

„Gândurile mele se îndreaptă spre toți cei din Țara Galilor care vor fi cu el și cu familia lui în această seară.

Îi trimit cele mai bune gânduri, în acest moment când începe tratamentul, și îi doresc o recuperare rapidă și completă. Să vă însănătoșiți repede!”, a spus el, scriind ultima parte a mesajului în limba galeză.

--

Tipul de cancer de care suferă monarhul britanic nu a fost dezvăluit, însă conform comunicatului Palatului, regele a început „tratamentele regulate” de luni.

Palatul Buckingham mai transmite că regele „este pozitiv pe deplin cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină la îndatoririle sale publice pe deplin”.

Regele urmează să-și amâne toate angajamentele și este de așteptat ca membrii de rang înalt ai Casei Regale să preia o parte dintre îndatoriri.

Nu au fost dezvăluite alte informații despre boală sau despre stadiul acesteia. Deși își va suspenda angajamentele în perioada în care trece prin tratament, Charles al III-lea rămâne, constituțional șef de stat și suveran al regatului britanic. Regele Charles are 75 de ani.

Premierul Rishi Sunak i-a transmis suveranului, într-un mesaj pe Twitter „însănătoșire grabnică și completă”. „N-am niciun dubiu că Majestatea Sa va fi din nou sănătos repede și știu că toată țara îi urează să fie bine”, a transmis premierul britanic.

Comunicatul Palatului Buckingham

„În timpul procedurii recente pentru adenomul de prostată, o problemă separată a fost descoperită. Investigații ulterioare au identificat o formă de cancer.

Majestatea Sa a început, de astăzi, un program de tratament regulat, perioadă în care a fost sfătuit de medici să amâne toate îndatoririle publice. În această perioadă Majestatea Sa va continua să-și îndeplinească prerogativele oficiale.

Regele este recunoscător echipei medicale pentru intervenția rapidă, posibilă datorită procedurii recente la spital. Regele rămâne pe deplin pozitiv cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină pe deplin la îndatoririle sale publice cât mai repede cu putință.

Majestatea Sa a ales să împărtășească informațiile despre diagnosticul său pentru a preîntâmpina speculațiile și în speranța că poate să ajute la înțelegerea publică pentru toți cei din toată lumea care suferă de cancer”, a transmis, într-un comunicat, Palatul Buckingham.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Ce a aflat un bărbat după câteva analize de rutină

Tot mai multe cazuri de cancer intestinal depistate la tineri. Care sunt cauzele

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Partenerii noștri