Live

Regele Arabiei Saudite cere, la începutul Ramadanului, să se pună capăt „crimelor odioase” din Fâșia Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Regele Salman. Foto: Profimedia Images

Regele Arabiei Saudite a îndemnat comunitatea internaţională să pună capăt "crimelor odioase" comise în Fâşia Gaza, în mesajul său publicat pentru a marca începutul Ramadanului, notează AFP, preluată de Agerpres.

Exprimându-se în calitate de gardian a două dintre cele mai sfinte locuri ale Islamului, regele Salman a mulţumit duminică pentru "binecuvântările acordate regatului Arabiei Saudite" şi a subliniat că războiul din Fâşia Gaza umbreşte luna de post care se deschide pentru musulmani.

"În timp ce asistăm la sosirea Ramadanului în acest an, inimile noastre sunt pline de tristeţe pentru suferinţa continuă a fraţilor noştri palestinieni confruntaţi cu o agresiune neîncetată", a declarat el.

"Îndemnăm comunitatea internaţională să-şi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor crime odioase şi a garanta crearea unor coridoare sigure umanitare şi de ajutor".

Fâşia Gaza se confruntă cu o criză umanitară în creştere după cinci luni de război declanşat de atacurile fără precedent ale Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie care au făcut cel puţin 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor surse oficiale israeliene.

Israelul a promis că va nimici mişcarea islamistă, iar armata sa a lansat o ofensivă care a făcut până în prezent 31.045 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

ONG-urile susţin că doar o fracţiune din alimentele necesare pentru a satisface nevoile umanitare de bază ale populaţiei a fost autorizată să intre pe teritoriu de când Israelul blochează aproape complet orice acces la acesta.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Un acord de încetare a focului în Gaza, tot mai aproape de realitate. Istoricul conflictului de peste 75 de ani israeliano-palestinian

Israelienii „nu au fost niciodată atât de aproape de un acord” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, spune ministrul Apărării

Partenerii noștri