Live

Reacția șefului ONU, Antonio Guterres, după ce Israelul l-a declarat persona non grata

Data publicării:
Antonio Guterres, secretarul general al ONU. FOTO: Profimedia Images

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri, în faţa Consiliului de Securitate, atacul cu rachete balistice al Iranului asupra Israelului de marți seară, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres. Mesajul acestuia vine după ce Israelul l-a declarat „persona non grata”

Acest atac, în care au fost lansate circa 200 de rachete, multe dintre ele interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele americane, altele căzând peste baza aeriene israeliene fără a provoca pagube, „nu contribuie cu nimic la sprijinirea cauzei poporului palestinian sau la diminuarea suferinţei sale”, a estimat Guterres.

Atacul a fost descris de Teheran drept o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea liderului acestei grupări, Hassan Nasrallah, a altor comandanţi ai acesteia, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.

În intervenţia sa în Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgenţă pentru examinarea situaţiei din Liban, unde armata israeliană a efectuat bombardamente puternice în ultimele zece zile şi a lansat acum o operaţiune terestră împotriva grupării Hezbollah, Antonio Guterres a deplâns că „incendiul terifiant din Orientul Mijlociu se transformă într-un infern”.

El a avertizat totodată că „fiecare escaladare a servit drept pretext pentru următoarea” şi a amintit că atacurile miliţiei libaneze Hezbollah şi ale Israelului încalcă rezoluţiile ONU. „Nu putem pierde din vedere preţul teribil al acestui conflict pentru civili şi nici nu putem privi în altă parte în faţa încălcărilor sistematice ale dreptului umanitar internaţional”, a mai subliniat secretarul general al ONU.

Guterres nu a comentat însă anunţul făcut mai devreme de ministrul israelian de externe Israel Katz, care a spus că secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel şi are de acum înainte interdicţie de intrare în această ţară pentru că nu a condamnat fără echivoc atacul iranian.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri