Live

Reacția lui Zelenski când conferința i-a fost întreruptă în direct de alarma antiaeriană: „Cum te simți, Roberta?”

Data actualizării: Data publicării:
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a mers la Kiev pentru a sărbători Ziua Europei alături de Volodimir Zelenski. Foto: president.gov.ua

Moment tensionat joi, la Kiev, în timpul vizitei președintei Parlamentului European în capitala Ucrainei. Conferința de presă susținută de președintele Volodimir Zelenski și Roberta Metsola în curtea palatului prezidențial a fost întreruptă de alarma antiaeriană, care a dat semnalul de evacuare către adăposturile subterane.

Declarațiile președintelui Volodimir Zelenski au fost acoperite de sunetul sirenei antiaeriene, liderul de la Kiev oprindu-se pentru o clipă din discurs, cu o mină descurajată. 

„Aceasta este adevărata lor atitudine față de pace”, a spus Zelenski despre Rusia, care a declanșat un nou atac aerian asupra Ucrainei de Ziua Europei, potrivit agenției United24 Media.

Președintele ucrainean s-a întors apoi către Roberta Metsola, aflată la pupitrul de lângă el, care nu este obișnuită cu astfel de întreruperi.

„Cum te simți, Roberta?”, a întrebat-o el în limba engleză.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a deplasat joi la Kiev pentru a sărbători Ziua Europei în capitala Ucrainei.

„Din nou în ţara oamenilor curajoşi. La Kiev de Ziua Europei”, a scris Metsola pe contul ei de socializare de pe platforma X, unde a publicat şi un videoclip cu sosirea ei cu trenul în capitala Ucrainei unde a fost primită pe peron de şeful Radei Supreme (Parlamentul), Ruslan Stefanciuk.

„Astăzi, Ucraina sărbătoreşte Ziua Europei. Ţara noastră îşi demonstrează zilnic angajamentul faţă de idealurile şi valorile democraţiei”, a scris Stefanciuk, care s-a declarat „încântat” să o primească pe Metsola şi a reamintit sprijinul constant pe care l-a primit Ucraina din partea Parlamentului European.

De anul trecut, Ucraina sărbătoreşte pe 9 mai Ziua Europei. Până atunci, la această dată era sărbătorită Ziua Victoriei împotriva nazismului, aşa cum o făcea Uniunea Sovietică şi cum Rusia continuă să facă.

În această schimbare de date menită să o îndepărteze de Rusia şi să o alinieze cu UE, Ucraina a mutat aniversarea victoriei asupra nazismului pe 8 mai, în aceeaşi zi în care este sărbătorită în UE.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

După o dispută cu Zelenski, Fico va merge la Moscova să discute cu Putin

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Partenerii noștri