Live

Reacția lui Volodimir Zelenski, după ce liderii europeni au aprobat ajutorul pentru Ucraina: „O dovadă în plus a unității UE”

Data publicării:
Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat, joi, la anunțul liderilor europeni despre obținerea unui acord pentru ajutorul acordat țării sale, spunând despre acesta că este „o dovadă în plus a unității puternice a Uniunii Europene”.

„Este foarte important că decizia a fost luată de cei 27 de lideri, ceea ce dovedeşte încă o dată unitatea puternică a UE”, a scris Zelenski pe Twitter. „Acest ajutor va consolida stabilitatea economică şi financiară pe termen lung, ceea ce nu este mai puţin importantă decât asistenţa militară” a continuat liderul de la Kiev.

Cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord, joi, privind pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina pe patru ani, până în prezent blocat de Viktor Orban. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, Charles Michel, după doar zece minute de la începutul discuțiilor.

Potrivit acordului, obținut la câteva săptămâni după veto-ul exprimat de premierul ungar, liderii statelor UE „vor avea în fiecare an o dezbatere” privind implementarea acestei finanţări pentru Ucraina, care acoperă următorii patru ani. În document se mai precizează că „dacă este necesar, în doi ani, Consiliul European va invita Comisia să facă o propunere pentru revizuirea finanţării”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Partenerii noștri