Live

Reacția Kremlinului la dezvăluirile potrivit cărora Trump l-ar fi sunat pe Putin de șapte ori, după plecarea de la Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a dezminţit miercuri o relatare a jurnalistului american Bob Woodward despre cel puţin şapte convorbiri telefonice între preşedintele rus Vladimir Putin şi fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump, după ce acesta şi-a încheiat mandatul la Casa Albă, transmite Reuters.

Întrebat dacă Putin şi Trump au discutat la telefon, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov a răspuns: "Nu, nu este adevărat".

În cartea sa intitulată Război, al cărei rezumat a fost publicat de Washington Post, Woodward scrie că Trump l-a scos pe un asistent din biroul de la reşedinţa sa din Florida pentru a putea discuta în privat cu Putin. Ziarul precizează că în carte nu este prezentat conţinutul convorbirii, iar un oficial al campaniei electorale pentru realegerea lui Trump a exprimat îndoieli privind presupusul contact.

Woodward îl citează fără a-l identifica şi pe un asistent al lui Trump conform căruia, după plecarea de la Casa Albă, acesta ar fi discutat cu Putin de şapte ori.

Campania lui Trump a minimalizat cartea, afirmând că informaţiile din ea sunt „inventate”, a consemnat cotidianul New York Times.

Bob Woodward, acum în vârstă de 81 de ani, a făcut în 1972, împreună cu colegul său Carl Bernstein, dezvăluiri în Washington Post care au declanşat scandalul Watergate, în urma căruia preşedintele de atunci al SUA, Richard Nixon, a fost nevoit să demisioneze.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump a inspectat o aeronavă Boeing ca să arate că e supărat că întârzie livrarea noului Air Force One

„Încetaţi să vă plângeţi”. Mark Rutte anunță că NATO va crește cheltuielile de apărare pentru țările membre

Kremlinul răspunde invitației lui Trump de a reveni în Grupul celor Șapte: Și-a pierdut semnificativ din relevanţă

Încă o înfrângere pentru Donald Trump. Un judecător a blocat „înghețarea” ajutoarele umanitare ordonată de liderul de la Casa Albă

Partenerii noștri