Reacția Kremlinului după ce Boris Johnson a spus că Putin l-a amenințat cu rachete. „Este o situaţie foarte stânjenitoare”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat luni că fostul premier britanic Boris Johnson a mințit când a spus că preşedintele rus Vladimir Putin l-a ameninţat cu un atac cu rachete în timpul unei convorbiri telefonice înaintea invadării Ucrainei.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că ceea ce a spus Boris Johnson nu este adevărul, ci, „mai precis, este o minciună”.
Într-un documentar realizat de BBC, Johnson afirmă că liderul rus l-a ameninţat cu un atac cu rachete care „ar dura doar un minut”.
„El m-a ameninţat la un moment dat şi a spus «Boris, nu vreau să te rănesc, dar cu o rachetă ar dura doar un minut» sau ceva de genul ăsta”, a menţionat fostul şef al executivului britanic.
„Nu au existat ameninţări cu rachete. Fie a fost o minciună intenţionată, şi atunci trebuie să îl întrebaţi pe domnul Johnson de ce a recurs la asta, fie a fost o minciună inconştientă şi el nu a înţeles de fapt despre ce vorbea Putin cu el”, a afirmat reprezentantul Kremlinului, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Peskov, care a sugerat că ar putea fi vorba despre o neînţelegere, a adăugat că Vladimir Putin i-a explicat lui Boris Johnson cum, dacă Ucraina ar adera la NATO, rachetele SUA sau ale NATO plasate lângă frontierele Rusiei ar însemna că orice rachetă poate ajunge la Moscova în chestiune de minute.
„Dacă acest pasaj a fost înţeles în felul acesta, atunci este o situaţie foarte stânjenitoare”, a adăugat Dmitri Peskov.
Relaţiile dintre Moscova şi Londra au ajuns la un nivel minim în ultimele decenii chiar înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina în 24 februarie anul trecut, după cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în oraşul britanic Salisbury în 2018.
Boris Johnson, care a demisionat în septembrie anul trecut după o serie de scandaluri, a încercat să poziţioneze Londra ca aliat principal al Ucrainei în Occident. În timpul mandatului său, el a vizitat Kievul de mai multe ori şi i-a telefonat frecvent preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. El a vizitat şi în această lună capitala ucraineană.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News