Live

Reacția Beijingului după ce SUA au acuzat un „atac sonic” asupra diplomaților americani

Data publicării:

Autoritățile de la Beijing nu au fost încă informate în legătură cu evacuările de diplomați din Guangzhou, a precizat joi purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, Hua Chunying.

Statele Unite și-au restras mai mulţi diplomaţi din China după ce ei au prezentat simptome similare cu cele confirmate de staff-ul diplomatic din Cuba, ceea ce a crescut îngrijorările că ar putea fi vorba de un atac sonic.

„Dacă SUA vor apela la noi în acest caz, vom declanșa o investigație serioasă”, a declarat Hua Chungying, citat de The New York Times.

Departamentul de Stat al SUA a comunicat că mai mulţi angajaţi ai guvernului care lucrau în Guangzhou au fost trimişi înapoi în SUA pentru a fi evaluaţi.

Purtătoarea de cuvânt a departamentului, Heather Nauert, a declarat că a fost trimisă o echipă medicală după ce un angajat s-a îmbolnăvit luna trecută, existând  posibilitatea ca o ţară rivală SUA să fi dezvoltat un dispozitiv acustic sau cu microunde.

„Siguranţa şi securitatea personalului american şi ale familiilor lor sunt principala noastră prioritate. Drept consecinţă a analizelor de până acum, departamentul a trimis mai multe persoane pentru a-şi evalua simptomele în Statele Unite”, a declarat Nauert. Ea a confirmat că medicii vor încerca să determine dacă simptomele sunt similare cu cele din Cuba.

În 2017, 24 de diplomaţi americani şi familiile lor din Cuba au fost victimele unor „atacuri” misterioase care i-au lăsat cu răni similare unor traume pe creier.

Luna trecută, SUA au emis o alertă de sănătate către cetăţenii americani din China după ce unul dintre angajaţii consulatului a suferit un traumatism minor la creier.

Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că angajatul consulatului din Guangzhou a avut simptome „foarte similare cu cele ale americanilor din Havana”.

Un comunicat al Departamentului de Stat nu face referire la posibilitatea unui atac intenţionat al Chinei. Totuşi, în comunicat, diplomaţii sunt sfătuiţi să anunţe staff-ul medical „dacă observă noi simptome care ar fi putut începe în asociere cu senzaţii auditive neidentificate”.

„Printre simptome se numără ameţeli, dureri de cap, tinitus, oboseală, probleme cognitive, probleme vizuale, pierderea auzului şi dificultăţi în a dormi”, se arată în comunicat.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri