Live

„Războiul lui Putin împotriva Ucrainei a eșuat”. Joe Biden le cere aliaților să ajute Kievul până va câștiga

Data publicării:
Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, la tribuna ONU, că preşedintele rus Vladimir Putin a eşuat în invazia sa din Ucraina, şi a îndemnat Naţiunile Unite să-şi menţină susţinerea faţă de Kiev până când acesta va câştiga războiul, potrivit Agerpres. 

„Vestea cea bună este că războiul lui Putin a eşuat. Avea intenţia de a distruge Ucraina, dar Ucraina este încă liberă. Avea intenţia să slăbească NATO, dar NATO este mai mare, mai puternică şi mai unită ca niciodată", a declarat preşedintele american în ultimul său discurs în faţa Adunării Generale a ONU la New York. El a atras atenţia că Alianţa Nord-Atlantică are acum doi noi membri, Suedia şi Finlanda.

Printre cei prezenţi în sală era şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va susţine miercuri un discurs la Adunarea Generală a ONU.

Joe Biden a spus că atunci când Rusia a declanşat invazia asupra Ucrainei, SUA puteau să stea deoparte şi să asiste fără a acţiona, dar că au ales să sprijine puternic Kievul.

„Nu putem să ne uităm în alte parte şi nu putem slăbi sprijinul pentru Ucraina până când nu obţine o pace durabilă", a pledat Biden.

„O soluţie diplomatică este mereu posibilă"

În acelaşi timp, Biden a avertizat împotriva unui „război generalizat" în Liban şi a subliniat că „acum este timpul" să se încheie un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza.

„Un război generalizat nu este în interesul nimănui. Chiar şi cu escaladarea situaţiei, o soluţie diplomatică este mereu posibilă", a declarat preşedintele american.

„Am propus împreună cu Qatar şi Egipt un acord de încetare a focului şi pentru încheierea luării de ostatici. A fost aprobat de Consiliul de Securitate al ONU. Acum este timpul ca părţile să finalizeze termenii, să readucă ostaticii acasă şi să asigure securitatea Israelului şi Gaza, libere de controlul Hamas", a adăugat Biden. El a spus că familiile ostaticilor isralieni şi civilii nevinovaţi palestinieni din Fâşia Gaza trec prin iad.

Preşedintele SUA şi-a construit discursul amintind că, de când a fost ales pentru primul mandat de senator, în 1972, când avea 29 de ani, lumea a trecut prin multe schimbări, enumerând, printre altele, războiul din Vietnam şi parteneriatul ulterior cu această ţară, căderea regimului de apartheid în Africa de Sud, atacarea SUA de către Al-Qaeda prin atacurile din 2011 de la World Trade Center, şi retragerea americană din Afganistan.

„Suntem aici pentru a sluji cetăţenii”

Într-o notă personală, Joe Biden a spus la tribuna ONU că oamenii sunt mai importanţi decât a rămâne la putere şi că politicienii sunt în slujba oamenilor şi nu invers.

„Am decis, după 50 de ani de funcţie publică, că a venit timpul ca o nouă generaţie de conducători să-mi ducă ţara înainte. Colegii mei conducători, să nu uităm niciodată că anumite lucrurile sunt mai importante decât a rămâne la putere. Este vorba despre cetăţenii voştri. Să nu uităm niciodată că suntem aici pentru a sluji cetăţenii şi nu invers", a îndemnat Biden, în aplauzele participanţilor la Adunarea Generală a ONU.

Nu în ultimul rând, preşedintele SUA a pledat pentru reforma Consiliului de Securitate al ONU, care este una dintre temele discutate la Adunarea Generală.

„ONU trebuie să se adapteze şi să aducă noi voci, de aceea susţinem o reformă a Consiliului de Securitate al ONU. Consiliul de Securitate trebuie să se întoarcă la treaba lui de a face pace", a pledat preşedintele american.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Isteria dronelor din SUA. Joe Biden încearcă să-i liniștească pe americani: „Nu e niciun sentiment de pericol”

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Partenerii noștri