Rămășițele unui israelian, despre care se credea că este ostatic în Gaza, au fost descoperite în Israel. Cine a fost Eliakim
Rămăşiţele lui Eliakim Libman, un israelian pe care autorităţile îl considerau ostatic în Fâşia Gaza, au fost descoperite în Israel, au anunţat vineri armata şi familia acestuia, relatează AFP, citată de News.ro.
Membru al echipei de securitate a Festivalului de muzică Nova, luat cu asalt de combatanţi ai mişcării palestiniene Hamas în timpul atacului lor din 7 octombrie 2023 din sudul Israelului, Libman, în vârstă de 24 de ani, „a fost ucis în timpul masacrului din 7 octombrie”, iar „trupul său a fost descoperit pe teritoriul israelian”, a precizat armata într-un comunicat.
Până în prezent, autorităţile credeau că el făcea parte dintre cele aproximativ 250 de persoane răpite la 7 octombrie şi duse în Fâşia Gaza, unde, potrivit Israelului, au rămas 128 dintre ele, dintre care 35 ar fi murit.
Contactată de AFP, armata israeliană a refuzat să precizeze unde, când şi cum au fost descoperite rămăşiţele sale. Ea s-a limitat să spună că acestea au fost identificate „datorită indiciilor găsite pe teren şi după o anchetă complexă (...) desfăşurată de forţele armate şi de poliţia israeliană şi de Institutul Naţional de Medicină Legală”.
Rămăşiţele sale au fost găsite îngropate împreună cu cele ale unei alte victime ucise în timpul festivalului Nova
Potrivit presei israeliene, rămăşiţele sale au fost găsite îngropate împreună cu cele ale unei alte victime ucise în timpul festivalului Nova.
„După mai mult de 200 de zile şi nopţi de căutări, îngrijorare, rugăciune şi plâns (...) am aflat cu mare tristeţe că fiul nostru iubit (...) nu se mai află printre cei vii”, a precizat familia sa într-un comunicat. El a fost ucis la locul festivalului Nova după ce a petrecut „ore întregi îngrijind numeroşi răniţi”, a adăugat aceasta.
Incluzându-l pe Livman, 365 de persoane au fost ucise la locul festivalului Nova.
Anterior, vineri, armata a confirmat că un ostatic israelian din Gaza a murit la 7 octombrie. Potrivit kibutzului Beeri, unde locuia, Dror Or, în vârstă de 49 de ani, a fost ucis în timpul atacului asupra kibutzului, iar trupul său a fost dus în Gaza de către Hamas.
După şapte luni de război în Fâşia Gaza, o mediere condusă de Egipt, Qatar şi Statele Unite încearcă să obţină un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas. Singurul armistiţiu anterior, la sfârşitul lunii noiembrie, a permis eliberarea a 105 ostatici - dintre care 80 de israelieni - în schimbul eliberării a 240 de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene.
Atacul comis la 7 octombrie de comandouri Hamas în sudul Israelului s-a soldat cu peste 1.170 de morţi, în principal civili, potrivit unui raport al AFP bazat pe date oficiale israeliene. Ca represalii, Israelul a jurat să anihileze Hamas şi a lansat o vastă ofensivă în Fâşia Gaza, care a făcut până în prezent peste 34.600 de victime, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării palestiniene.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News