Live

Racheta Starship a lui Elon Musk a eșuat și la a doua lansare, dar „a făcut progrese”. La primul test, racheta a explodat

Data publicării:
Acesta este cel de-al doilea test eşuat al Starship, după unul desfăşurat în aprilie în care prototipul a explodat la puţin timp după decolare. Foto: Profimedia Images

Starship, cel mai mare sistem de rachete construit vreodată, a eşuat, sâmbătă, în al doilea test de zbor după ce cele două trepte au explodat la scurt timp după decolare, relatează dpa, citată de Agerpres. SpaceX a numit tentativa „un al doilea test de zbor integrat palpitant”, felicitând echipa pe contul său de Twitter.

Şeful NASA, Bill Nelson, a felicitat „echipele care au făcut progrese în testul de zbor de astăzi”.

„Zborul spaţial este o aventură curajoasă care cere un spirit pozitiv şi o inovaţie temerară. Testul de azi este o oportunitate de a învăţa şi apoi de a zbura din nou. Împreună, NASA şi SpaceX vor readuce umanitatea pe Lună, Marte şi dincolo de ele”, a postat el pe Twitter.

Acesta este cel de-al doilea test eşuat al Starship, după unul desfăşurat în aprilie în care prototipul a explodat la puţin timp după decolare. Dar ultimul zbor a reuşit să atingă o serie de borne: la câteva minute după decolare, cele două trepte s-au separat.

Treapta de jos a explodat la puţin timp după aceea şi nu a aterizat în Golful Mexic cum era planificat, în timp ce a treapta superioară a continuat să zboare pentru o perioadă de timp, după care a explodat şi ea.

În mod normal, treapta a 2-a ar fi trebuit să continue ascensiunea şi apoi să aterizeze în Pacific după circa o oră şi jumătate.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Vrem ca oamenii să zboare pe alte planete”. Cum vede directoarea operaţională a SpaceX viitorul companiei

Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Elon Musk confirmă că a concediat 80% dintre angajații Twitter (actuala X)

Partenerii noștri