Live

Qatar confirmă că și-a suspendat medierea între Israel și Hamas pentru încetarea focului în Fâșia Gaza

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Qatarul a confirmat, sâmbătă, că şi-a suspendat medierea pentru un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza până când mişcarea palestiniană Hamas şi Israelul dovedesc „voinţă şi seriozitate” în negocieri.

„Acum zece zile, în timpul ultimelor (negocieri) în încercarea de a se ajunge la un acord, Qatarul a informat părţile că intenţionează să-şi suspende eforturile de mediere între Hamas şi Israel dacă nu se ajunge la un acord în timpul acestei runde”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed Al Ansari, potrivit unui comunicat citat de AFP preluată de Agerpres.

„Qatarul va relua eforturile de mediere când părţile vor da dovadă de voinţă şi seriozitate” pentru a pune capăt ostilităţilor, a adăugat sursa menționată.

Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel.

De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Rachete rusești Kornet folosite împotriva blindajelor reactive au fost descoperite în cadrul unei operațiuni critice în sudul Libanului

Partenerii noștri