Live

Putin vrea un NATO eurasiatic cu China. Întâlnire Lavrov - Wang Yi și mesajele transmise după

Data publicării:
Serghei Lavrov și Wang Yi s-a întâlnit la summitul din capitala Laosului. Foto: Profimedia

Miniştrii de externe ai Chinei şi Rusiei au discutat despre cum „poate fi construită o nouă arhitectură de securitate în Eurasia”, inițiativă a preşedintelui rus Vladimir Putin, ca alternativă la modelul euro-atlantic al NATO.

Iniţiativa „a fost propusă de Rusia ca răspuns la blocarea mecanismelor euro-atlantice”, potrivit unui comunicat de presă difuzat de ministerul de externe rus după întâlnirea dintre cei doi miniştri, care a avut loc joi la Vientiane, capitala Laosului, unde se desfăşoară summitul miniştrilor de externe ai Asociaţiei Ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În schimb, comunicatul de presă al MAE chinez nu menţionează această chestiune, informând doar că cei doi miniştri „au făcut un schimb de opinii cu privire la chestiuni importante legate de pace şi securitate” şi pentru a întări cooperarea pentru „pace, stabilitate şi prosperitate regională” în Asia de Est.

Wang Yi a remarcat că încrederea politică dintre Beijing şi Moscova este „solidă şi stabilă” şi că ambele părţi „îşi adâncesc” cooperarea strategică, reiterând dorinţa Chinei de „a se susţine reciproc” şi de „a proteja interesele cheie ale celuilalt”.

Versiuni diferite

Potrivit ministerului de la Beijing, ambii oficiali au vorbit despre aniversarea a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, care va fi sărbătorită anul viitor: „Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial trebuie menţinută în comun şi viziunea corectă asupra istoriei celui de-al Doilea Război Mondial trebuie apărată”.

La fel, Beijingul mai menţionează - deşi comunicatul de presă difuzat de ministerul rus nu face referire la aceasta - că Serghei Lavrov a felicitat China pentru rolul său în promovarea declaraţiei de reconciliere între facţiunile palestiniene, semnată recent în capitala Chinei, şi a arătat disponibilitatea Rusiei de a colabora la restabilirea păcii în Orientul Mijlociu.

Cele două declaraţii coincid în ceea ce priveşte apărarea mecanismelor ASEAN de ceea ce China descrie drept „sabotaj şi interferenţă din partea forţelor din afara regiunii”.

Mesajul lui Lavrov

Pe lângă întâlnirea bilaterală, Wang şi Lavrov au mai avut o întâlnire trilaterală cu ministrul de externe laoţian, Saleumxay Kommasith, cu care au convenit să-şi extindă legăturile de transport, în special pe calea ferată.

Lavrov a mulţumit Chinei pentru iniţiativele sale „echilibrate” privind Ucraina.

Totodată, Lavrov i-a mulţumit omologului său chinez pentru iniţiativele Beijingului de „a promova abordări care ţin cont de interesele tuturor părţilor implicate” în războiul din Ucraina.

„Lavrov i-a mulţumit omologului său (chinez) pentru atitudinea echilibrată şi consecventă a Chinei cu privire la criza din Ucraina şi a aplaudat iniţiativele Beijingului de a promova abordări care să ţină cont de interesele tuturor părţilor implicate şi care abordează cauzele fundamentale ale conflictului”, potrivit comunicatului de presă al MAE rus.

În schimb, comunicatul MAE chinez nu face referire specifică la războiul din Ucraina, remarcă EFE.

China, ambiguă

Miercuri, Wang a dat asigurări că ţara sa „va continua să joace un rol constructiv pentru (realizarea) unei încetări a focului şi reluarea negocierilor de pace” între Rusia şi Ucraina, considerând că „soluţionarea oricărei dispute trebuie realizată prin mijloace politice”.

Şeful diplomaţiei chineze a declarat că „atât Ucraina, cât şi Rusia au dat semne că sunt dispuse să negocieze la diferite niveluri”, deşi a recunoscut că „deocamdată condiţiile şi momentul încă nu sunt potrivite”.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, China a adoptat o poziţie ambiguă în ceea ce priveşte războiul, cerând respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei, şi respectarea „preocupărilor legitime de securitate” ale tuturor părţilor, inclusiv ale Rusiei.

În plus, o mare parte din comunitatea internaţională a cerut Chinei în mod repetat să-şi folosească relaţia bună şi influenţa pe care o are pe lângă Moscova pentru a opri războiul, o solicitare despre care Beijingul a apreciat că ar trebui de fapt adresată părţilor implicate.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A dat pasă la portar din penalty, în minutul 9! Echipa lui a pierdut, iar la final a explicat gestul. VIDEO Imagini virale

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania doreşte să extindă comerţul cu Kazahstanul, dar fără a ocoli sancţiunile contra Rusiei

WSJ: Rusia câștigă cel puțin un miliard de dolari din grâul furat de la ucraineni

Putin își mărește iar armata. Câți soldați va avea acum Federația Rusă

Doi oficiali ruşi din domeniul apărării au recunoscut că au luat mită pentru contracte de furnizare pentru armată

Partenerii noștri