Live

Putin spune că declarațiile lui Trump privind încheierea conflictului din Ucraina sunt „sincere”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi afirmaţiile „sincere” ale lui Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, privind dorinţa acestuia de a pune capăt conflictului în Ucraina, afirmând în acelaşi timp că viitorul relaţiilor ruso-americane va depinde de Washington, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Trump „a vorbit despre dorinţa de a face totul pentru a pune capăt conflictului în Ucraina. Mi se pare că o spune cu sinceritate”, a afirmat Putin într-o conferinţă de presă în cadrul summitului BRICS de la Kazan.

„Şi declaraţii de acest gen, indiferent de cine se află la originea lor, le primim favorabil, desigur”, a adăugat el.

Donald Trump, care a exercitat un mandat de preşedinte american între 2017 şi 2021, a afirmat în repetate rânduri că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina „în 24 de ore” dacă va câştiga alegerile din 5 noiembrie, fără să explice vreodată în ce fel.

El critică ajutorul militar şi financiar substanţial acordat Kievului de către Statele Unite, iar Ucraina se teme că revenirea sa la Casa Albă ar putea pune în pericol acest sprijin vital.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a declarat recent, nu fără sarcasm, că o susţine pe candidata democrată Kamala Harris la alegerile din 5 noiembrie.

De asemenea joi, preşedintele rus a trimis mingea în terenul Washingtonului cu privire la evoluţia legăturilor bilaterale între cele două ţări după acest scrutin.

„Evoluţia relaţiilor ruso-americane după alegeri va depinde de Statele Unite. Dacă ei sunt deschişi, vom fi şi noi. Şi dacă ei nu vor, nici noi nu trebuie să o facem”, a spus el.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Bugetul pentru un război de lungă durată”. Ce arată cheltuielile de apărare din Rusia pentru următorii trei ani

Mahmoud Abbas acuză Israelul de genocid, la reuniunea BRICS din Rusia: Populaţia din nordul Fâşiei Gaza moare de foame

Parlamentul Rusiei a ratificat tratatul de parteneriat pe apărare cu Coreea de Nord

Cum vrea Zelenski să pună capăt celei mai agresive faze a războiului. „Duce la sfârșitul etapei fierbinți? Eu cred că da”

Partenerii noștri