Live

Putin se plânge că Occidentul „persecută” jurnaliștii ruși. Ce a declarat despre presa rusă

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Dictatorul de la Kremlin s-a plâns, intr-o declarație pentru un ziar mongol, că „Occidentul persecută” în mod deschis jurnaliștii ruși. Declarația vine la doar câteva zile de la momentul în care Rusia a interzis accesul pe teritoriul său a zeci de jurnaliști americani, transmite news.ro 

„Pentru a se ascunde de fapte incomode, de informaţii veridice, Occidentul, care se consideră standardul libertăţii, a lansat o persecuţie deschisă împotriva corespondenţilor ruşi”, a declarat Putin în ajunul vizitei sale în Mongolia pentru ziarul local Onoodor, conform unei transcrieri publicate pe site-ul Kremlinului.

Declaraţiile sale vin după ce Moscova a anunţat miercuri că interzice accesul în Rusia a 92 de cetăţeni americani, între care jurnalişti, avocaţi şi directori ai unor firme militare-industriale cheie, din cauza a ceea ce a descris ca fiind poziţia rusofobă a Washingtonului.

Acestea vin, de asemenea, în contextul în care Kremlinul a limitat activitatea presei independente şi a eliminat vocile disidente din mass-media, de la începutul invaziei din Ucraina.

„Singura cerinţă pentru presă este respectarea legislaţiei ruse”, a spus el. „Corespondenţii străini acreditaţi în ţara noastră ar trebui să înţeleagă acest lucru”.

Rusia a acuzat în mod frecvent ţările occidentale că impun restricţii nedrepte presei sale din străinătate, inclusiv interdicţii privind unele instituții de presă susţinute de stat. Putin a declarat pentru ziarul mongol că jurnaliştii ruşi se confruntă cu „cenzura directă” în aproape toate ţările occidentale.

„Singurul lucru pe care îl face presa noastră este să transmită în mod convingător punctul de vedere al Rusiei asupra problemelor şi evenimentelor actuale care au loc în lume”, a mai spus Putin

În mai, Parlamentul rus a adoptat un proiect de lege care le oferă procurorilor puterea de a închide birourile de presă străine de la Moscova dacă o ţară occidentală a fost declarată „neprietenoasă”

Washingtonul a impus sancţiuni împotriva unor posturi de televiziune de stat ruseşti, despre care spune că au dezinformat pentru a susţine războiul Rusiei în Ucraina.

Editor : Alexandru Rotaru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri