Live

Putin recunoaște că este gata să se întâlnească cu Donald Trump. „Nu știu când, pentru că el nu spune nimic despre asta”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a declarat joi că este gata să se întâlnească cu președintele american Donald Trump, dacă și acesta dorește. Putin a adăugat că nu a mai vorbit cu Trump de peste patru ani și nu este sigur în acest moment când va avea loc următoarea întrevedere între cei doi, informează BBC.

„În primul rând, nu ştiu când ne vom întâlni. Pentru că el nu spune nimic despre asta”, a spus Putin, conform news.ro.

Ultima întâlnire între Putin și Trump a avut loc la summitul G20 din Japonia în 2019.

De la câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA luna trecută, Trump a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski şi s-au întâlnit personal în timpul vizitei lui Zelenski la New York în septembrie, apoi la Paris, la redeschiderea catedralei Notre Dame.

La câteva zile după ce Donald Trump a câştigat alegerile din 5 noiembrie, The Washington Post a scris că fostul preşedinte american a vorbit cu liderul rus Vladimir Putin discutând şi despre războiul din Ucraina. The Washington Post cita, sub anonimat, persoane care erau la curent cu această convorbire.

În timpul convorbirii, pe care Trump a purtat-o din staţiunea sa din Florida, el l-a sfătuit pe liderul rus să nu provoace o escaladare în războiul din Ucraina şi i-a amintit de prezenţa militară considerabilă a Washingtonului în Europa, a declarat o persoană familiarizată cu discuţia, care a cerut păstrarea anonimatului. Cei doi lideri au mai vorbit despre obiectivul păcii pe continentul european, iar Trump şi-a exprimat interesul pentru conversaţii ulterioare în care să abordeze „rezolvarea în curând a războiului din Ucraina”, au declarat mai multe persoane.

În campania sa prezidenţială, Trump a afirmat că va pune capăt imediat războiului din Ucraina, deşi nu a oferit detalii cu privire la modul în care intenţionează să facă acest lucru. El a semnalat în privat că ar sprijini un acord prin care Rusia să păstreze o parte din teritoriul ocupat în Ucraina, iar în timpul convorbirii cu Putin ar fi ridicat pe scurt problema teritorială, au declarat persoanele familiarizate cu această chestiune citate de The Washington Post.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei. A fost lovită o uzină chimică

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Zelenski despre propunerea lui Putin privind „duelul” între racheta Oreșnik și apărarea Ucrainei: „Sunt oameni instabili mental”

Partenerii noștri