Live

Putin crede că americanii suferă de deficit de atenţie şi îşi vor muta gândul de la Ucraina, avertizează şeful CIA

Data publicării:
William Burns, directorul CIA. Foto: Profimedia Images

Directorul CIA, William Burns spune că preşedintele rus Vladimir Putin e conştient că nu va obţine prea curând o victorie în Ucraina, însă este dispus să ducă un război de uzură și crede că americanii suferă de "deficit de atenţie" iar în timp îşi vor muta gândul de la Ucraina şi vor renunţa să o mai sprijine, scrie The Washington Post.

"Cred că Putin, în prezent, este prea încrezător în capacitatea sa de a epuiza Ucraina", a spus William Burns, adăugând că prşedintele rus subestimează determinarea SUA de a sprijini Kievul.

Din punctul de vedere al lui Putin, americanii "suferă de deficit de atenţie şi îşi vor muta gândul la alte probleme până la urmă", a declarat şeful CIA.

William Burns a amintit şi de întâlnirea pe care a avut-o cu directorul Serviciului Rus de Informaţii, anul trecut, în noiembrie.

Acesta a remarcat atunci la omologul său: "o aroganţă şi un orgoliu" care reflectă încrederea lui Vladimir Putin că "poate face trecerea timpului să lucreze în avantajul lui, că poate epuiza ucrainenii şi aliaţii europeni, că în cele din urmă se va instala oboseala politică".

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Pedeapsa uriașă primită de un bărbat din Siberia, după ce a încercat să otrăvească soldați ruși mobilizați să lupte în Ucraina 

Partenerii noștri