Live

Putin a decis cum va răspunde ofensivei ucrainene în Kursk, spune ambadorul Rusiei în SUA

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus a cerut guvernului să rezolve situația din regiunea Kursk. Sursa foto: Profimedia Images

Conducerea Rusiei a decis să răspundă la incursiunea Forțelor Armate Ucrainene (FAU) în regiunea Kursk, iar Kievul trebuie să se aștepte la pedepse severe, a spus ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, într-o conversație cu jurnaliștii ruși.

„Vă spun sincer că președintele (Vladimir Putin) a luat o decizie. Sunt ferm convins că toată lumea va fi aspru pedepsită pentru ceea ce s-a întâmplat în regiunea Kursk”, a declarat Anatoli Antonov, citat de agenția rusă de presă TASS.

Agenția notează că atacul masiv al forțelor armate ucrainene asupra regiunii Kursk a început pe 6 august. În regiune este în vigoare o stare de urgență federală și a fost declarată în mod repetat o amenințare cu rachete.

Potrivit prim-viceprim-ministrului Federației Ruse, Denis Manturov, 115.000 de persoane au fost relocate din zonele de frontieră periculoase. La rândul său, guvernatorul interimar al regiunii, Alexei Smirnov, a precizat că peste 133.000 de persoane au părăsit zona de frontieră Kursk. În 29 de regiuni au fost deschise centre de cazare temporară pentru locuitorii din regiunea Kursk care au fost nevoiți să își părăsească locuințele.

Potrivit ministerului rus al apărării, Kievul a pierdut peste 4.700 de militari și 68 de tancuri de la începutul operațiunilor militare în direcția Kursk, iar operațiunea de distrugere a formațiunilor forțelor armate ucrainene continuă, mai notează TASS.

Kievul nu a oferit date privind pierderile suferite de armata ucraineană în cursul ofensivei în Kursk, însă incursiunea a ajuns la peste 30 de kilometri în adâncime pe teritoriul Rusiei. Ucrainenii controlează o suprafață de peste 1.000 de kilometri pătrați și aproape 100 de localități.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri