Live

Proteste violente în Serbia, după dezastrul din gara de la Novi Sad unde au murit 14 oameni. „Vucic, ai sânge pe mâini”

Data publicării:
Organizatorii mitingului au spus că au fost infiltrate grupuri de provocatori. Sursa foto: Profimedia Images

Mii de sârbi s-au adunat marți în orașul de nord-vest Novi Sad pentru un protest, care a degenerat în violențe, după accidentul mortal care a avut loc la o gară locală, unde un acoperiș s-a prăbușit. Protestatarii acuză guvernul și pe președintele Aleksandar Vucic de neglijență și corupție, scrie Reuters.

Dezastrul a avut loc săptămâna trecută, vineri, când acoperișul aflat de-a lungul intrării în gara din Novi Sad s-a prăbușit brusc, ucigând 14 persoane și rănind grav alte trei.

Poliția a folosit spray cu piper pentru a dispersa mulțimea, după ce protestatarii au spart ferestrele de la intrarea primăriei, o clădire din secolul al XIX-lea aflată în centrul orașului, au aruncat petarde înăuntru și au vărsat gunoi de grajd dintr-o cisternă.

Anterior, demonstranții, mulți purtând măști și baticuri care le acopereau fețele, au aruncat ouă, sticle și cărămizi într-un birou al Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare.

Oamenii sunt foarte supărați, aceasta este o mare tristețe”, a declarat Radomir Lazovic, un deputat parlamentar de opoziție care s-a alăturat protestului.

Organizatorii mitingului au spus ulterior că revoltele violente aparțin unor grupuri de provocatori.

Unii protestatari au fost infiltrați, atacă poliția și nu-i arestează”, a declarat Marinika Tepic, deputat parlamentar al opoziției, postului privat de televiziune N1.

Protestatarii purtau bannere pe care scria „Sângele este pe mâinile tale” și „Veți răspunde pentru asta” și scandau „Hoții” și „Arest pentru (președintele Aleksandar) Vucic”.

Poliția a izolat birouri de stat și municipale din centrul orașului. Într-o postare pe profilul său de Instagram, președintele sârb Vucic a spus: „Poliția este foarte reținută, dar să nu credeți că violența este permisă. Cei care au participat (la violență) vor fi urmăriți penal”.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Aleksandar Vučić (@buducnostsrbijeav)

Politicienii, activiștii și grupurile de drepturi din Serbia acuză autoritățile loiale lui Vucic și partidului său SINS de corupție, legături cu crima organizată, nepotism și birocrație excesivă. Vucic și aliații săi neagă astfel de acuzații.

Luni, ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, a demisionat din cauza incidentului. Procurorii au declarat că au interogat până acum 48 de persoane, inclusiv pe Vesic, și au asigurat probe relevante pentru anchetă.

O companie maghiară ar fi fost implicată în renovarea gării din Novi Sad

Presa sârbă, care citează informații de pe platformele locale de achiziții, leagă reconstrucția stației de Project Bureau Utiber, o companie deținută majoritar de unguri. În timp ce comunicatul oficial al Căilor Ferate Sârbe a precizat că doar fațada și interiorul gării au fost renovate, fără nicio mențiune despre structura terasei, surse locale de știri sugerează că Utiber a avut un rol în supravegherea renovării gării, conform Daily News Hungary.

Firma maghiară de construcții Utiber Közúti Beruházó Ltd., ale cărei proiecte implică frecvent lucrări de subcontractare pentru companiile lui Lőrinc Mészáros, deține majoritatea Project Bureau Utiber. Fondată în 2014, filiala din Novi Sad a înflorit, veniturile crescând vertiginos până la de șaptesprezece ori nivelul inițial și profiturile nete crescând de aproape nouăzeci de ori în ultimul deceniu. În prezent, are 63 de angajați și este deținută în principal de Utiber Közúti Beruházó, cu 85% din capitalul maghiar, în timp ce 15% îi aparține lui Miodrag Jović, cetățean sârb și director general.

Dincolo de proiectul gării, Utiber a obținut numeroase contracte de stat în Serbia, inclusiv pentru modernizarea căilor ferate și supravegherea construcției Stadionului Național, însumând contracte în valoare de peste 23 de milioane de euro. În proiectul feroviar Novi Sad, Utiber deține poziția de lider în supraveghere printre mai mulți ofertanți de pe linia feroviară de graniță cu Ungaria, subliniind dominația lor în acest proiect de infrastructură. Proprietarii maghiari ai companiei, György Lakits și László Almássy, au fost menționați de multe ori și în presa din Ungaria, în special cu implicarea Utiber în concesiunile naționale de autostrăzi, scrie 24.hu.

În 2022, guvernul ungar a acordat o concesiune de autostradă pe 35 de ani unui consorțiu legat de mogulul Lőrinc Mészáros, ale cărui legături strânse cu premierul ungar Viktor Orbán sunt bine documentate. Utiber, care lucrează adesea ca subcontractant pentru firmele lui Mészáros, a beneficiat în mod semnificativ de contractele de stat și de finanțarea Uniunii Europene, care au contribuit la extinderea și profitabilitatea sa rapidă.

Ca răspuns la aceste legături, postul de știri maghiar Telex a contactat Utiber pentru comentarii cu privire la responsabilitățile lor specifice în proiectul Novi Sad, dar încă nu a primit un răspuns. Cu o implicare extinsă atât în proiectul feroviar sârb, cât și în construcția Stadionului Național, prezența companiei Utiber în Serbia exemplifica strânsa cooperare economică dintre cele două națiuni, subliniază sursa citată. Aceste conexiuni nu numai că au facilitat contracte profitabile susținute de stat, dar au alimentat și extinderea firmelor maghiare în sectoarele de infrastructură și construcții din Serbia.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Sindicaliștii din Energie protestează împotriva noii legi a pensiilor: „Pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear”

Cele mai mari proteste din ultimele decenii, în Noua Zeelandă. De ce mărșăluiesc Māori care au organizat și un Haka în Parlament

Liderul pro-rus al regiunii separatiste georgiene Abhazia a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

Partenerii noștri