Live

Protest al ortodocșilor din Muntenegru față de o așa-zisă lege a „spolierii”

Data publicării:
Mii de persoane s-au adunat la Niksic pentru a protesta față de proiectul de lege referitor la bunurile Bisericii ortodoxe sârbe din Muntenegru Foto: captură YouTube

Mii de enoriaşi ai Bisericii ortodoxe sârbe s-au adunat sâmbătă în Muntenegru pentru a protesta față de un proiect de lege controversat care va duce, susţin ei, la spolierea mănăstirilor şi bisericilor, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Această lege privind „libertatea religioasă” care va fi discutată în Parlament până la sfârşitul anului ilustrează tensiunile între Biserica ortodoxă sârbă, principala instituţie religioasă a ţării, şi Guvernul muntenegrean. Textul prevede naţionalizarea bunurilor pe care bisericile nu pot dovedi că le deţineau înainte de 1918. La acea dată, Muntenegru şi-a pierdut independenţa şi a fost integrat în Regatul sârbo-croato-sloven.

Biserica ortodoxă sârbă deţine sute de mănăstiri şi mii de metri pătraţi de teren în acest mic stat balcanic în care 72% din cei 620.000 de locuitori sunt ortodocşi.

Instituţia acuză guvernul că vrea „să spolieze” aceste bunuri, denunţând o lege „răuvoitoare”, acuzaţie dezminţită în această săptămână de prim-ministrul Dusko Markovic, care a dat asigurări că legea îşi propune să facă lumină asupra a ceea ce aparţine bisericii şi respectiv statului.

„Nu vom alunga preoţii din siturile ortodoxe sârbe”, a dat el asigurări.

Înfruntând o ploaie persistentă, în jur de 6.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au adunat la Niksic, în vestul ţării, pentru un consiliu ortodox sârb. „Ne-am adunat pentru a ne uni”, a declarat episcopul Joanikije în timpul slujbei. „Dacă se atacă biserica, se atacă totul”, a adăugat el.

Un preot a dat citire declaraţiei care acuză guvernul preşedintelui Milo Djukanovic, omul forte al ţării din 1991, că urmăreşte „scopuri ideologice nerezonabile”. Printre credincioşii prezenţi, Vukasin Milutinovic, pensionar de 60 de ani, acuză faptul că s-a putea încerca să li se ia biserica şi religia. Filip Mikic, economist de 28 de ani, a promis „apărarea bisericii cu viaţa sa”.

Vineri, preşedintele Djukanovic a denunţat „politizarea” evenimentului şi a avertizat biserica sârbă în privința „unei ingerinţe inadecvate în viaţa politică din Muntenegru”. Partidele opoziţiei pro-sârbe au sărit în ajutorul instituţiei religioase şi au anunţat o manifestaţie pentru 26 decembrie.

Subiectul este cu atât mai delicat cu cât preşedintele Muntenegrului şi-a exprimat susţinerea pentru biserica autocefală ortodoxă din Muntenegru, care încearcă să se refondeze din 1993, dar care nu este recunoscută de bisericile ortodoxe.

Muntenegru este o fostă republică din fosta Iugoslavie devenită independentă de Serbia în 2006.

Proiectul de lege provoacă, de asemenea, reacţii ostile la Belgrad. Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat vineri că nu este „nici satisfăcut, nici fericit” de situaţia din Muntenegru. „Este vorba despre interese vitale pentru poporul nostru şi Biserica ortodoxă sârbă”, a spus el, făcând apel la „compromis”.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Naționala de handbal feminin a României pierde al doilea meci de la Campionatul European

Naționala de fotbal U21 a României câștigă cu 6-2 în fața Muntenegrului, în cadrul preliminariilor pentru EURO U21 2025

O pană de curent uriașă cauzată de caniculă provoacă haos în Balcani. 4 țări sunt afectate

A murit Matija Sarkic. Portarul naționalei Muntenegrului avea 26 de ani

Partenerii noștri