Live

Propunere în Germania: Libertăți mai mari pentru cei vaccinați

Data publicării:
Ministrul german al sănătății, Jens Spahn, propune ca persoanele vaccinate să se bucure de anumite libertăți și să fie tratate ca persoanele cu test negativ de coronavirus Foto: Profimedia

Germanii imunizați împotriva COVID ar putea beneficia de libertăți mai mari față de cei nevaccinați, cel puțin asta își dorește ministrul sănătății, Jens Spahn, lucru pe care l-a declarat într-un interviu acordat publicației Bild. În plus, ministrul crede că persoanele vaccinate ar putea să se bucure de același tratament ca cele care au test negativ la coronavirus.

Oficialul crede că oamenii vaccinați complet ar trebui să poată merge, de exemplu, în magazine sau frizerii după trecerea celui de-al treilea val al pandemiei. 

În ianuarie, o declarație similară a ministrului de externe german a fost criticată inclusiv de membri ai Guvernului de la Berlin. Printre ei se număra chiar ministrul sănătății, cel care propune acum aceeași soluție și care la începutul anului credea că o astfel de idee ar putea duce la inegalități sociale.

În interviul pentru Bild, Jens Spahn s-a pronunţat pentru acordarea unor libertăţi mai mari persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19, după trecerea celui de-al treilea val ale epidemiei. Jens Spahn a subliniat că acest lucru ar fi important pentru retaileri şi pentru o redeschidere graduală, pe bază de teste, a transmis agenţia dpa, preluată de Agerpres

Ministrul a subliniat, totuşi, că prioritară este acum gestionarea actualului val trei de infectări.

Persoanele vaccinate cu două doze, tratate precum cele cu test negativ

Jens Spahn a mai spus că persoanele vaccinate cu două doze ar putea fi tratate la fel ca cele care au test negativ la coronavirus, ceea ce ar uşura viaţa de zi cu zi în pandemie.

Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), persoanele care au primit ambele doze de vaccin nu ar mai trebui să intre în carantină. Riscul de transmitere a virusului de către acestea pare scăzut, conform unei evaluări a RKI, şi ar putea fi redus şi mai mult prin recomandări suplimentare, precum autoizolarea în caz de apariţie de simptome, continuarea distanţării fizice şi purtarea de măşti de protecţie, a arătat şeful RKI, Lothar Wieler.

Reguli unitare la nivel federal

În timp ce guvernul încearcă să limiteze al treilea val al epidemiei, ministrul de interne Horst Seehofer s-a pronunţat pentru aplicarea unor măsuri uniforme la nivel naţional.

Într-o declaraţie pentru publicaţia Welt am Sonntag, el a afirmat că opinia publică doreşte acest lucru, iar regulile ar trebui înscrise în lege.

Apelul său a fost reluat de premierul bavarez Markus Soeder. „Sunt necesare reguli uniforme, mai degrabă decât un mozaic de reguli imposibile în landuri diferite”, a declarat Soeder pentru Bild am Sonntag.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri