Live

Propaganda Moscovei susține că racheta Oreșnik ar putea lovi baza de la Deveselu în 5 minute și 30 de secunde de la lansare

Data actualizării: Data publicării:
Harta propagandei ruse, cu distanțele la care poate atinge ținte racheta Oreșnik. Foto: X

O hartă care ilustrează raza de acțiune a rachetei hipersonice recent dezvăluite a Rusiei, Oreșnik, sugerează că arma ar putea lovi obiectivele militare americane din Europa în câteva minute, relatează Newsweek. România se află pe hartă, prin baza militară de la Deveselu.

„Rusia își continuă eforturile de a intimida Europa cu Oreșnik”, a postat luni pe X, fosta Twitter, Anton Gerascenko, un fost consilier al Ministerului Afacerilor Interne ucrainene.

Gerascenko a postat o hartă, care ar fi fost distribuită pe Telegram de canalele rusești de „propagandă”, care arată timpul de apropiere al rachetei Oreșnik, cu capacitate nucleară, dacă este lansată din Belarus.

Potrivit hărții, Oreșnik este capabilă să zboare de la Brest, Belarus, la baza forțelor aeriene americane Deveselu din sudul României în 5,5 minute și la o altă bază din Polonia în doar 3,2 minute. De asemenea, arma ar putea ajunge în mai multe capitale europene într-un interval de timp comparabil, inclusiv Paris și Londra, în mai puțin de nouă minute.

În timp ce raza de acțiune a rachetei de 5.500 km ar fi mai mică decât distanța din Belarus la continentul american, acest lucru i-ar permite totuși să ajungă la mijloacele militare americane din Europa, precum și la cele din Orientul Mijlociu și statele din Golf.

Dezvăluită la 21 noiembrie

Racheta balistică a fost dezvăluită pentru prima dată la 21 noiembrie, când a lovit o instalație industrială militară din orașul ucrainean Dnipro.

Nouă rachetă – despre care Direcția de Informații pentru Apărare a Ucrainei a spus că a fost lansată din Astrahan, Rusia, a atins o viteză maximă de peste 11 Mach (13.500 km/h) înainte de impact.

La câteva ore după lovitură, numită de Vladimir Puțîn un „test de succes”, președintele rus a apreciat capacitățile armei. El a spus că „nu există în prezent contramăsuri” împotriva rachetei Oreșnik, care este capabilă să „lovească ținte cu o viteză de Mach 10” sau 3.430 de metri pe secundă.

Racheta „Oreșnik” („Alunul” poartă mai multe focoase capabile să lovească simultan ţinte diferite - o caracteristică similară rachetelor nucleare intercontinentale, cu rază mare de acțiune. Foto: Profimedia Images

„Sistemele moderne de apărare aeriană, inclusiv cele dezvoltate de americani în Europa, nu pot intercepta astfel de rachete”, a spus el în timpul discursului de televiziune, adăugând că Rusia va „determina ținte pentru testele viitoare ale celor mai noi sisteme de rachete pe baza amenințărilor la adresa securității naționale a Rusiei” și că Rusia a considerat că este „dreptul nostru de a ne folosi armele împotriva instalațiilor militare ale țărilor care permit că armele lor să fie folosite împotriva instalațiilor noastre”.

Îngrijorările au crescut după ce președintele rus a declarat că va desfășura rachete hipersonice Oreșnik în Belarus în 2025, ca răspuns la o solicitare a președintelui din Belarus, Aleksandr Lukașenko, considerat cel mai apropiat aliat al lui Putin de pe continent.

Marți, Lukașenko a spus că deja au fost transferate „câteva zeci” de arme în țara sa.

Scutul antirachetă de la Deveselu este una dintre cele mai importante baze militare din Europa, pentru că protejează o mare parte din continent. A spus-o chiar ministrul român al Apărării, care, împreună cu ambasadorul american, a vizitat sistemul Aegis, amplasat lângă Caracal.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declaraţia de la Berlin: Şase ţări europene promit continuarea sprijinului pentru Ucraina şi viitoare garanţii de securitate

CNN: Bashar al-Assad a fugit la Moscova de patru zile, dar nu există încă niciun semn că el sau familia sa ar fi aici

Rusia va încerca să obțină controlul în parlamentul de la Chișinău. Avertismentul serviciului de informații din R. Moldova

Ce va face Polonia după încetarea focului în Ucraina. Donald Tusk, precizări alături de Emmanuel Macron

Partenerii noștri