Procesul privind o mască africană cumpărată cu 150 de euro și revândută cu 4,2 milioane ar putea avea un câștigător total neașteptat
Un anticar din Franța a apărut în instanță, acuzat că a înșelat un cuplu plătind 150 de euro pentru o mască africană pe care a vândut-o apoi pentru 4,2 milioane de euro. Dar la deschiderea procesului, guvernul din Gabon a cerut oprirea acestuia și restituirea măștii, despre care spune că a fost furată, relatează BBC.
Cuplul de pensionari din regiunea Eure-et-Loire (centrul Franţei) a găsit masca din Gabon într-un sertar, în casa unui bunic care fusese guvernator colonial. Au vândut-o anticarului în 2021, doar pentru a-i afla adevărata valoare în urma unei licitații, șase luni mai târziu.
Proprietarii originali ai măştii poporului Fang au făcut plângere în instanţă pentru a anula vânzarea măştii către anticar, a spus avocatul lor, Frédéric Mansat Jaffré.
Anticarul stabilise preţul „pe baza unor site-uri dedicate” şi a opiniilor unor licitatori „care nu doreau acest obiect”, a explicat Patricia Pijot, avocata sa, subliniind că clientul său „nu este un evaluator profesionist sau un cunoscător de artă africană”.
El susţine că licitaţia a fost perfect legală și că s-a oferit chiar să plătească cuplului valoarea de 300.000 de euro estimată de către licitatorii de la casa de licitaţii din Montpellier pentru această „mască extrem de rară din secolul al XIX-lea, apanajul unei societăţi secrete a poporului Fang din Gabon”.
În certificatul pentru prima vânzare, între cuplu şi comerciant, aceasta era descrisă ca fiind o „mască africană, de aproximativ 54 cm, cu o gaură, care urmează să fie restaurată, cu rafie şi un cercel din pânză roşie”.
Catalogul licitaţiei de la Montpellier a precizat că acest obiect rar a fost „colectat în jurul anului 1917, în circumstanţe necunoscute, de către guvernatorul colonial francez René-Victor Edward Maurice Fournier (1873-1931), probabil în timpul unui turneu în Gabon”.
Estetica acestei măşti Ngil, din care au mai rămas doar o duzină în lume, a inspirat pictori precum Modigliani şi Picasso.
Însă o a treia parte este cea care ar putea în sfârşit să recupereze masca.
La începutul procesului, marţi dimineaţă, la Alès, doi avocaţi care reprezintă guvernul de tranziţie din Gabon au cerut ca intervenţia lor voluntară să fie considerată admisibilă, pentru „a obţine anularea succesivă a vânzărilor acestei măşti, repatrierea ei şi consemnarea fondurilor”, relatează AFP, citată de News.ro.
Guvernul gabonez solicită, de asemenea, o „suspendare a procedurii” pentru a continua procedurile penale paralele lansate la tribunalul judiciar din Montpellier, a declarat preşedinta tribunalului, Olivia Betoe, care acţionează în numele autorităţilor din Libreville. După ce o primă plângere pentru manipulare de bunuri furate a fost depusă în martie 2023 de către colectivul Gabon Occitanie, care a dorit să alerteze autorităţile gaboneze, statul gabonez a depus el însuşi o plângere, tot pentru manipulare de bunuri furate, în septembrie. În acest context, se solicită restituirea măştii.
Decizia va fi pronunţată la 19 decembrie.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News