Live

Proces istoric la Curtea Penală Internațională. Un fost lider al miliției sudaneze este judecat pentru crimele de război din Darfur

Data publicării:
Organizația Națiunilor Unite spune că 300.000 de oameni au fost uciși și 2,5 milioane de persoane au fost strămutate în conflictul din Darfur din 2003-2004. Foto: Profimedia Images

Un fost lider al miliției sudaneze devine marți prima persoană judecată la Curtea Penală Internațională (CPI) pentru crimele de război din Darfur, o regiune devastată de conflicte. Procesul de la tribunalul de la Haga are loc într-o perioadă în care au loc noi violențe în Sudan, scrie France24 și BBC.

Ali Muhammad Ali Abd-Al-Rahman, cunoscut și sub numele de Ali Kushayb, este judecat marți în fața Curții Penale Internaționale (CPI). Este pentru prima dată când tribunalul de la Haga a urmărit penal o persoană pentru conflictul din regiunea Darfur din Sudan.

Kushayb se confruntă cu 31 de acuzații de crime de război și crime împotriva umanității, în calitate de presupus lider al miliției pro-guvernamentale Janjaweed. El este acuzat de crimă, tortură, viol, persecuție și atacare a civililor în perioada august 2003 și aprilie 2004. 

Organizația Națiunilor Unite spune că 300.000 de oameni au fost uciși și 2,5 milioane de persoane au fost strămutate în conflictul din Darfur din 2003-2004.

„Se presupune că el a implementat strategia de contra-insurgență a Guvernului Sudanului, care a dus, de asemenea, la comiterea de crime de război și crime împotriva umanității în Darfur. De asemenea, se presupune că a înrolat luptători, a înarmat, a finanțat și a furnizat hrană și alte provizii miliției Janjaweed aflate sub comanda sa”, spune Curtea Penală Internațională.

El a declarat marți CPI că nu este vinovat de crime de război. 

Luptele au izbucnit pentru prima dată când rebelii africani de culoare, plângându-se de discriminare sistematică, s-au răsculat împotriva regimului dominat de arabi al lui Omar al-Bashir. Guvernul președintelui Bashir a răspuns cu o campanie de bombardamente aeriene și raiduri ale milițiilor janjaweed, care au fost acuzate de crime în masă și violuri. Sute de sate au fost arse și jefuite, cu acuzații de epurare etnică împotriva populației civile.

Procurorii spun că Abd-Al-Rahman a jucat un rol cheie într-o serie de atacuri asupra a cel puțin patru sate din Darfurul de Vest. În timpul atacurilor, cel puțin 100 de săteni au fost uciși, femei și fete au fost violate, iar membrii grupului etnic predominant Fur au fost supuși deportărilor și persecuției.

Fostul președinte al Sudanului, Omar al-Bashir, a evitat până acum deportarea. Este acuzat de genocid și crime de război și se află în prezent în arest, în Sudan, după ce a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat în 2019.

Anul trecut, Sudanul spunea că îi va preda Curţii Penale Internaţionale (CPI) pe fostul dictator Omar Hassan al-Bashir şi pe doi acoliţi de-ai săi din cadrul regimului. 

Conflictul din Darfur, regiune din vestul ţării, a opus începând din 2003 regimul majoritar arab al lui Bashir şi rebeli proveniţi din minorităţi etnice care se considerau marginalizate. 

Omar Hassan al-Bashir a fost înlăturat de la putere în aprilie 2019, după o mişcare de contestare fără precedent.

În februarie 2020, puterea de tranziţie instalată în fruntea ţării după plecarea lui s-a angajat verbal să favorizeze predarea lui Bashir către CPI, care a emis în urmă cu peste zece ani un mandat de arestare pe numele său şi ale altor figuri ale fostului regim, pentru „crime împotriva umanităţii” şi „genocid” în Darfur.

Ceilalţi doi membri marcanţi ai regimului sunt fostul guvernator al provinciei Kordofan de Sud, Ahmed Haroun, şi fostul ministru al apărării Rahim Mohamed Hussein, căutaţi din acelaşi motiv. Arestaţi după căderea fostului dictator, ei sunt în prezent deţinuţi în Sudan.

Deja găsit vinovat pentru corupţie în decembrie 2019, fostul preşedinte este în prezent deţinut la închisoarea Kober, din Khartoum.

De asemenea, el este judecat de justiţia sudaneză pentru rolul său în lovitura de stat care l-a adus la putere în 1989, dar procesul său a fost amânat în mai multe rânduri din iulie 2020, după ce avocaţii săi au invocat vicii de procedură.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General rus, acuzat în lipsă de crime de război în Ucraina, pentru un atac cu rachete în care au murit civili

Țările G7 anunţă că îşi „vor respecta obligaţiile respective” privind mandatul de arestare emis de CPI pe numele lui Netanyahu

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

Papa Francisc crede că este necesar un studiu internaţional privind un posibil genocid în Fâșia Gaza

Partenerii noștri