Live

Prințul Harry spune că a văzut „aburul roșu” în fratele lui în momentul în care acesta l-ar fi bătut

Data publicării:
Prințul Harry în interviul cu Tom Bradby. Foto: Profimedia Images

Prințul Harry al Marii Britanii face noi afirmații bizare într-un interviu care urmează să fie făcut public și din care au fost difuzate fragmente, conform The Guardian. Harry spune că a văzut ceea ce numește „aburul roșu” în fratele său la momentul presupusei altercații în care William l-ar fi agresat.

Într-un fragment video din interviul ITV cu Harry, care urmează să fie făcut public, Harry spune că fratele său William a fost atât de frustrat la momentul presupusei altercații, încât a putut să vadă „aburul roșu din el”.

„El și-a dorit să răspund și să-l lovesc și eu, dar am ales să nu o fac”, a spus Harry despre fratele său, despre care a susținut în cartea pe care a publicat-o recent, că l-a agresat fizic.

Cartea în care Harry povestește o serie de presupuse evenimente rușinoase și stânjenitoare pentru familia regală britanică fac puțin probabilă o reconciliere între Harry, stabilit în Statele Unite, și familia sa.

„Ce a fost diferit a fost nivelul de frustrare și mă refer la acel abur roșu pe care l-am avut și eu atât de mulți ani, și am văzut acel abur roșu în el”, a spus Harry într-un fragment video publicat vineri dimineață.

Harry a vorbit prima oară despre această confruntare în autobiografia sa, „Spare”. În carte, el susține că William l-a luat de guler și l-a pus la pământ, rupându-i lănțișorul și spărgând un bol sub spatele lui.

Harry spune că își dorește să se reconcilieze cu familia lui, dar că acest lucru nu se poate îmtâmpla fără să existe „o tragere la răspundere”. Într-un alt clip, Harry spune că a avut „prejudecăți” înainte să înceapă relația cu Meghan Markle.

„Meghan a trebuit să treacă prin lucruri cu care s-au confruntat și Kate și Camilla, dar cu circumstanțe foarte diferite. Apoi adaugi și elementul rasial, pe care presa britanică l-a preluat imediat.

Am intrat în asta fiind foarte naiv. Nu am avut idee că în presa britanică erau atâtea prejudecăți. Cel mai probabil și eu aveam multe prejudecăți înainte de relația cu Meghan”, a spus Harry.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kate Middleton, la un eveniment cu familia regală. Cea mai recentă apariție publică a prințesei, după tratamentul pentru cancer

„Cel mai greu an”. Prinţul William a dezvăluit cât de dificil i-a fost după diagnosticul de cancer al soției sale și al regelui Charles

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Fotografii în premieră cu Diana și William într-o vizită la persoanele fără adăpost. Prințul dezvăluie cum l-a marcat

Partenerii noștri