Live

Prințul Harry își lansează primul volum de memorii

Data actualizării: Data publicării:
prințul harry
Prințul Harry. Foto: Profimedia Images

Ducele de Sussex îşi va lansa memoriile la începutul anului 2023, a anunţat Penguin Random House, potrivit site-ului publicaţiei britanice The Independent. Cartea „personală şi emoţionantă” a prinţului Harry, intitulată „Spare”, va fi lansată pe 10 ianuarie.

Veniturile obţinute din această carte vor sprijini două organizaţii caritabile. Prima este Sentebale, căreia Harry i-a donat 1,5 milioane de dolari (1,29 milioane de lire sterline). Harry a fondat organizaţia, care sprijină copiii şi tinerii vulnerabili din Lesotho şi Botswana, bolnavi de HIV/SIDA, împreună cu prinţul Seeiso.

A doua organizaţie este WellChild, aflată sub patronajul lui Harry de 15 ani, care va primi o donaţie de 300.000 de lire sterline. WellChild face posibil ca tinerii şi copiii cu nevoi complexe de sănătate să fie îngrijiţi la domiciliu în loc de spital, ori de câte ori este posibil.

„A fost una dintre cele mai sfâşietoare imagini ale secolului XX: doi băieţi, doi prinţi, mergând în spatele sicriului mamei lor, în timp ce lumea privea îndurerată şi îngrozită”, se indică în descrierea oficială a cărţii. „În timp ce Diana, Prinţesa de Wales, era înmormântată, miliarde de oameni s-au întrebat ce gândesc şi ce simt prinţii - şi cum se vor desfăşura vieţile lor de acum încolo. Pentru Harry, aceasta este, în sfârşit, acea poveste”, se precizează în descriere, potrivit Agerpres.

„Cu onestitatea sa brută şi neabătută, 'Spare' este o publicaţie de referinţă, plină de informaţii, revelaţii, autoexaminare şi înţelepciune greu câştigată despre puterea eternă a iubirii asupra durerii”, continuă aceasta.

Un audiobook narat de prinţ va fi, de asemenea, lansat pe 10 ianuarie.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce nebunie! S-au calificat la Mondial, dar Trump i-ar putea interzice: ”Greu, dacă nu imposibil, să intre în SUA”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prințul Harry, acuzat că a ascuns consumul de droguri în cererea de viză pentru SUA. Documentele au fost desecretizate de un judecător

Trump spune că nu îl va expulza pe Prinţul Harry. „Are destule probleme cu soţia sa. Este groaznică”

„O victorie monumentală.” Prințul Harry a primit o sumă uriașă de la tabloidul The Sun, după un acord încheiat cu trustul lui Murdoch

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat o imagine rară cu copiii lor, pe felicitarea oficială de Crăciun

Partenerii noștri