Live

Prințesa Kate și-a reluat activităţile oficiale, după şedinţele de chimioterapie. ”Sentiment reînnoit de apreciere a vieții”

Data publicării:
Prințesa Kate, alături de familie, după încheierea chimioterapiei. Foto: Profimedia Images

Așa cum a promis când a anunțat acum câteva zile că a încheiat ședințele de chimioterapie, prinţesa Kate a revenit la activitățile sale oficiale. Ea a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale Casei Regale britanice, relatează BBC.

Soţia prinţului William, moştenitorul tronului britanic, a apărut astfel în registrul oficial al angajamentelor familiei regale pentru prima dată după ziua de 9 septembrie, când a anunţat într-o înregistrare video finalizarea tratamentului său medical. Prințesa a declarat că acest an a fost „incredibil de greu”, dar că a dobândit un „sentiment reînnoit de speranță și apreciere a vieții”.

„Prinţesa de Wales a patronat în această după-amiază o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă la Castelul Windsor”, situat la vest de Londra, precizează un mesaj publicat marţi seară.

Este vorba despre prima activitate oficială din acest an pentru prinţesa de 42 de ani, al cărei program de lucru va trebui să rămână restrâns în perioada imediat următoare. Prințesa a mai lucrat de acasă și a mai avut întâlniri la domiciliu, dar acesta a fost primul angajament de lucru înregistrat oficial de la începutul tratamentului.

A dispărut brusc din peisajul mediatic. Apoi a dat vestea

Prinţesa de Wales, ale cărei apariţii publice sunt examinate cu mare atenţie de presă, a dispărut brusc din peisajul mediatic după Crăciunul din 2023.

După ce a fost spitalizată în ianuarie 2024 pentru „o intervenţie chirurgicală abdominală”, ea a anunţat în luna martie că a fost diagnosticată cu cancer, fără să precizeze natura acestuia.

Prinţesa Kate a reapărut în public pentru prima dată pe 15 iunie, cu ocazia paradei Trooping the Colour, o ceremonie organizată în fiecare an pentru a marca ziua de naştere a regelui britanic. Ea a fost ovaţionată atunci de mulţimea de spectatori în timp ce s-a aflat în balconul oficial al Palatului Buckingham, alături de familia regală.

Apoi, prinţesa Kate a asistat la finala masculină de la Wimbledon, la începutul lunii iulie, unde i-a înmânat trofeul jucătorului care a câştigat turneul, spaniolul Carlos Alcaraz.

Pe 9 septembrie, ziua în care a anunţat că a încheiat tratamentul de chimioterapie, prinţesa Kate a declarat că aşteaptă „cu nerăbdare să se întoarcă la muncă şi să întreprindă activităţi publice în lunile următoare”. 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri