Primele măsuri luate pentru românii blocați la coadă, la intrare în Grecia. MAE anunță crearea unui flux separat pentru mașini din UE
MAE anunţă că s-a creat un flux separat pentru maşinile înmatriculate în statele UE, la intrarea în Grecia. Autorităţile din Grecia caută şi alte soluţii pentru ca oamenii să nu mai stea ore în şir la coadă.
În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetăţenilor străini în Republica Elenă, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul elen, Nikos Dendias, căruia i-a prezentat situaţia cu care se confruntă cetăţenii români aflaţi în tranzit către Grecia.
Conform Ministerul Afacerilor externe (MAE), Aurescu a făcut apel pentru găsirea unor soluţii pentru reducerea timpului de aşteptare şi evitarea aglomerării autoturismelor în acest punct de frontieră şi a sugerat deschiderea şi altor puncte de frontieră, având în vedere începerea sezonului turistic.
„În context, a menţionat ponderea importantă a turiştilor români în Grecia şi necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru ca aceştia să poată ajunge în cele mai bune condiţii la locul de petrecere a vacanţei. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a întreprins de urgenţă demersuri pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât şi pe lângă Ambasada Greciei la Bucureşti, solicitând autorităţilor elene identificarea rapidă a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas”, transmite MAE.
Partea elenă a transmis că are în atenţie situaţia creată la frontieră şi că acţionează pentru identificarea de soluţii pentru fluidizarea circulaţiei, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autorităţile bulgare.
O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic se află la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News