Live

Primele arestări în cazul asasinării jurnalistului Jan Kuciak

Data actualizării: Data publicării:
Antonino Vadala

Agenția Națională Penală din Slovacia l-a reținut pe omul de afaceri italian Antonino Vadala, bănuit de legături cu clanul mafiotic Ndrangheta și care apare în investigația jurnalistului asasinat Jan Kuciak.

Antonino Vadala a fost reținut joi pe proprietatea lui din Michalovce, un oraș din estul Slovaciei, regiunea Kosice, potrivit cotidianului local Korzar, transmite The Slovak Spectator.

Numele omului de afaceri italian apare în ultima investigație, neterminată, a jurnalistului Jan Kuciak, ucis alături de logodina sa, Martina Kusnirova.

Kuciak şi Martina Kusnirova sa au fost găsiţi împuşcaţi mortal în locuinţa jurnalisatului din Velka Maca, la 65 de kilometri est de capitala Bratislava.

De asemenea, au mai fost arestați și fratele lui Antonino Vadala, Bruno Vadala și un alt treilea suspect, identificat sub numele de Pietro C.

Jan Kuciak

În ultima sa anchetă, Jan Kuciak  descoperise o pistă care ducea spre legăturile dintre clanul mafiotic italian `Ndrangheta și consiliera premierului slovac Robert Fico, Maria Troskova.

În 2011, Troskova lucra pentru un cunoscut mogul slovac și personaj politic influent, Pavol Rusko.

CITIȚI ȘI: Asasinarea lui Jan Kuciak. Mărturia depusă la poliție de un ziarist care a lucrat la investigația despre mafia italiană

La acea dată, Maria Troskova a făcut cunoștință cu un om de afaceri din cercul lui Rusko, un italian pe nume Antonino Vadala.

În jurul numelui lui Vadala există nu mai puțin de 32 de companii înregistrate în Slovacia la care italianul ar deține active financiare, majoritatea în sectorul agricol.

Un bărbat cu același nume apare, însă, și pe un mandat de arestare cu referire la sindicatul crimei `Ndrangheta.

Poliția slovacă a declarat luni că, probabil, Kuciak a fost ucis la comandă din cauza anchetei sale privind cazuri de corupție la nivel înalt.

Jan Kuciak, care lucra de trei ani pentru publicaţia online Aktuality.sk, parte a grupului media germano-elveţian Ringier Axel Springer, ancheta cazuri de fraude fiscale în rândul oamenilor de afaceri având conexiuni cu partidul de guvernământ de la Bratislava şi cu alţi politicieni.

Aktuality.sk a publicat ancheta jurnalistică neterminată a lui Jan Kuciak. Jurnalistul relevă în material și legăturile între gruparea criminală şi  Viliam Jasan, secretar al Consiliul slovac de securitate.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

După o dispută cu Zelenski, Fico va merge la Moscova să discute cu Putin

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Premierul slovac Robert Fico va participa la manifestările de Ziua Victoriei la Moscova, în luna mai 2025

Partenerii noștri