Live

Primarul din Melitopol a fost promovat de Zelenski șef al regiunii Zaporojie

Data publicării:
Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost răpit aproape o săptămână de ruși. Foto: Profimedia Images

Primarul în exil al oraşului ucrainean Melitopol, deţinut o perioadă de forţele ruse, a fost numit de preşedintele Volodimir Zelenski în fruntea regiunii Zaporojie, a anunţat duminică preşedinţia ucraineană, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut cu prilejul vizitei lui Zelenski pe frontul de sud, la trupele din satul Robotîne, recucerit de la forţele ruse în august 2023, dar care este supus fără încetare atacurilor forţelor ruse.

"Şeful statului l-a prezentat pe noul şef al administraţiei regionale din Zaporojie Ivan Federov, care a fost primar al Melitopol, temporar ocupat, din decembrie 2020, şi care a fost deţinut de ruşi", a anunţat preşedinţia într-un comunicat.

Ivan Fedorov, în vârstă de 35 de ani, a fost răpit în martie 2022 de armata rusă care tocmai intrase în oraş după ce a refuzat să coopereze cu Moscova. El a fost eliberat în schimbul unui grup de tineri soldaţi ruşi în aceeaşi lună.

Oraşul Melitopol, aflat la 130 km sud de Zaporojie, a căzut în mâinile ruşilor în primele săptămâni de după invadarea Ucrainei, în februarie 2022.

Fedorov, care îl înlocuieşte pe guvernatorul Iuri Malaşko, a declarat că obiectivul său este "de a le permite tuturor celor care vor cu adevărat să se întoarcă acasă să o poată face cât de curând posibil", potrivit preşedinţiei.

Situat la circa 50 km de front şi de teritoriile controlate de forţele ruse, marele oraş Zaporojie a fost ţinta unor atacuri soldate cu victime. Regiunea Zaporojie este una dintre cele patru care au fost anexate de Rusia, dar nu se află sub controlul total al Moscovei.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri