Live

Prima țară din Europa care a ridicat interdicția de a călători în străinătate. Cetățenii pot pleca în vacanță

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Republica Cehă a relaxat joi restricțiile impuse cetățenilor pentru a împiedica răspândirea epidemiei, după ce numărul cazurilor a scăzut și autoritățile au concluzionat că boala se află sub control, informează New York Times.

Cehia a ridicat interdicția care le permitea cetățenilor să iasă din case doar pentru deplasări esențiale, precum și cea care le interzicea să călătorească în afara țării. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Adam Vojtech, după o ședintă de guvern.

„Este posibil să se călătorească în străinătate, chiar şi pentru o vacanţă. Dar la întoarcere, cetăţenii în cauză trebuie să fie negativi la COVID- 19 în urma efectuării unui test sau să intre în carantină timp de două săptămâni”, a declarat ministru Sănătății.

Totodată, vor fi permise adunările publice de până la 10 persoane începând de vineri, universitățile vor fi redeschise de luni, iar calendarul de redeschidere al magazinelor a fost accelerat.

Guvernul ceh nu a anunțat schimbări în privința obligației de a purta măști în public și nu va permite în continuare adunări publice cu mai mult de 10 persoane sau evenimente.

Cehia a acționat repede

Cehia a introdus la mijlocul lunii martie unele dintre cele mai dure restricții pentru a controla răspândirea epidemiei. Ministrul Sănătății a spus că acestea au fost esențiale pentru ca spitalele să nu fie copleșite, dar că acum restricțiile pot fi relaxate. Această decizie ar fi fost cerută de companii și oficiali înalți din domeniul sănătății, deși epidemiologii au avertizat autoritățile să nu se grăbească.

"Am reușit să controlăm pandemia în mod excepțional pe teritoriul Republicii Cehe", a spus Vojtech într-o conferință televizată.

Cum vor putea călători cetățenii cehi

Cei care vor să călătorească peste hotare vor trebui să facă un test de coronavirus la întoarcere, iar acesta să fie negativ, sau vor sta două săptămâni în carantină.  În acest moment, Cehia permite doar celor care își vizitează familia, pacienților sau navetiștilor, să călătorească.

Ministerul de Interne a anunțat că va fi relaxată și măsura care le interzicea cetățenilor străini să intre în țară. Astfel, va fi permis accesul studenților străini și a cetățenilor UE care călătoresc în interes de serviciu, în funcție de caz.

Magazinele se deschid mai repede

Ministrul Industriei, Karel Havlicek, a anunțat că programul deschiderii magazinelor va fi mai rapid, urmând să se facă la intervale de 14 zile.

Decizia de relaxare a restricțiilor vine după ce analize ale experților din domeniul sănătății au arătat că orice bolnav nou poate infecta doar 0,7 oameni sănătoși, iar orice cifră sub 1 indică declinul epidemiei.

În ultima săptămână, numărul mediu al cazurilor zilnice a fost de 119. Cehia are în prezent sub 5.000 de bolnavi de coronavirus.

Începând de luni, magazinele cu suprafață de până la 2.500 de metri pătrați se vor deschide, alături de sălile de sport și librării. Centrele comerciale ar urma să se deschidă din 11 mai, iar restaurantele, hotelurile și teatrele din 25 mai.

Ministrul Sănătății a anunțat că măsurile dure pot fi reintroduse, dacă situația se agravează din nou.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Rusia ar putea fi în spatele a sute de incidente suspecte în Europa în 2024, spune ministrul ceh de Externe

Un vlogger a demascat mai mulți români care păcăleau turiștii cu jocul „alba-neagra” la Turnul Eiffel. „Închide camera!”

Președintele ceh a aprobat ca 60 de cetățeni să se alăture forțelor armate ucrainene

Partenerii noștri