Prima reacție a eroinei care a pilotat avionul Southwest Airlines: Pur și simplu ne-am făcut meseria
A fost numită eroină și „femeia cu nervii de oțel” după ce a reușit să aterizeze cu bine avionul Southwest Airlines, al cărui motor a explodat în zbor.
Tammie Jo Shults precizează că nu are voie să acorde interviuri în presă până la finalizarea investigației, dar transmite condoleanțe femeii care a murit în incident și spune, cu modestie, că ea și restul echipajului „și-au făcut pur și simplu meseria”.
Tammie, prima femeie pilot de avioane de vânătoare din Marina Americană, vorbește cu modestie despre laudele pe care i le-au adus nu numai pasagerii cursei, ci o lume întreagă. „Ne-am făcut pur și simplu meseria”, spune ea, într-un comunicat transmis de compania aeriană Southwest Airlines.
„Din postura de căpitan și prim-ofițer al echipajului de cinci persoane aflat la bordul zborului 1380, pot spune în numele tuturor că am simțit că pur și simplu ne-am făcut meseria. Inimile noastre sunt grele. Apreciem sprijinul enorm al publicului și al colegilor de breaslă, iar gândurile noastre se îndreaptă spre familia pasagerei decedate. Nu acordăm interviuri presei și rugăm publicul și media să ne respecte acest drept”, a transmkis Shults.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News