Live

Prigojin, după ce a fost comparat cu Rasputin: „Eu nu opresc fluxul de sânge. Eu îi fac să sângereze pe duşmani”

Data publicării:
Evgheni Prigojin, „Bucătarul lui Putin”. Foto: Profimedia Images

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că treaba lui nu este să stopeze sângerarea, ci să verse sângele inamicilor Rusiei. Declarația vine după ce „bucătarul lui Putin” a fost comparat cu controversatul călugăr Rasputin.

Ziarul Financial Times a scris în weekend despre influenţa din ce în ce mai mare a lui Prigojin asupra Kremlinului, comparând-o cu cea a călugărului ortodox Grigori Rasputin, care avea o influenţă considerabilă asupra soţiei ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Prigojin a recunoscut abia în septembrie anul trecut că a fondat grupul Wagner, care joacă un rol major în încercările armatei ruse de a cuceri regiunea Donbas din estul Ucraine, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Nu sunt foarte familiarizat cu povestea lui Rasputin, dar, din câte ştiu, o calitate importantă a lui Rasputin a fost că a oprit fluxul de sânge al tânărului prinţ cu incantaţii”, conform serviciului de presă al lui Prigojin, care l-a citat cu referire la articolul apărut în Financial Times.

„Din păcate, eu nu opresc fluxul de sânge. Eu îi fac să sângereze pe duşmanii patriei noastre. Şi nu prin incantaţii, ci prin contact direct cu ei”, a continuat Prigojin.

Grupul de mercenari Wagner a fost desfăşurat în mai multe ţări africane, în general pentru a combate insurgenţi. În ultimele luni, Evgheni Prigojin a apărut în clipuri video online în care încearcă să atragă deţinuţi din închisorile ruseşti să se alăture grupării sale pentru a lupta în Ucraina.

Financial Times nu este primul care compară rolul său în relaţia cu Kremlinul cu cel jucat de Rasputin la curtea imperială rusă. Un jurnalist rus a făcut aceeaşi comparaţie anul trecut.

Ziarul a spus că Prigojin, la fel ca liderul cecen Ramzan Kadîrov, un alt susţinător activ al războiului declanşat de Rusia în Ucraina, „s-a poziţionat ca un critic înflăcărat al elitelor politice, militare, birocratice şi de afaceri care aparent îl dezamăgesc pe Putin cu abordarea lor incompetentă şi fără tragere de inimă faţă de război”.

Prigojin a spus că au fost „absolut clare” comparaţiile, iar rolul său este acela de a-i readuce pe „occidentalii aflaţi în derivă” pe linia cea dreaptă.

„Atunci când copiii fac răutăţi, ei încearcă să atragă atenţia tatălui lor cu tot felul de şiretlicuri neaşteptate. De aceea, tot ceea ce trebuie să facă americanii este să vină la tata, să îşi ceară iertare şi să continue să se comporte normal”, a susținut el.

Rasputin a fost asasinat în 1916 de un grup de nobili ruşi care se temeau de influenţa sa crescândă asupra familiei ţariste.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri