Live

Preşedintele filipinez, către un şef de Poliţie: Eşti liber să-i omori pe toţi. Vom merge la închisoare împreună

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, i-a spus unui ofiţer nou numit la conducerea poliţiei din oraşul Bacolod, din centrul ţării, "grav afectat" de flagelul drogurilor, că este liber "să-i omoare pe toţi", informează EFE.

"Eşti liber să-i omori pe toţi", i-a transmis joi seara Duterte, la un eveniment oficial, locotenent-colonelului de poliţie Jovie Espenido, care tocmai a preluat funcţia de director adjunct al poliţiei municipale din Bacolod, capitala provinciei Negros Occidental.

Potrivit EFE, Espenido este un poliţist cunoscut şi controversat în Filipine, care a condus operaţiuni antistupefiante în provinciile Leyte şi Misamis Occidental în plin vârf al războiului contra drogurilor, campanie care, în peste trei ani, s-a soldat cu circa 30.000 de morţi, după estimările grupurilor de apărare a drepturilor omului.
Unele dintre aceste operaţiuni au stârnit controverse deoarece s-au încheiat cu moartea unor politicieni locali presupus implicaţi în traficul de droguri.

"Bacolod stă foarte rău acum şi l-am desemnat acolo pe Espenido, un temut ofiţer de poliţie. I-am spus 'du-te acolo şi eşti liber să-i omori pe toţi. Începe să omori acolo. Vom merge la închisoare împreună' ", a explicat liderul filipinez, care nu este la prima încurajare adresată poliţiei de a-i ucide pe suspecţii care au legături cu drogurile.

În ianuarie, Duterte i-a demis pe şeful poliţiei din Bacolod şi alţi patru agenţi pentru presupusă implicare în traficul ilegal de droguri.

Luni, şeful Poliţiei Naţionale, Oscar Albayalde, şi-a prezentat demisia, cu o lună înainte de pensionare, după ce a fost acuzat de mai mulţi colegi că a protejat "poliţiştii ninja", 13 agenţi care au colaborat cu narcotraficanţi în Pampanga în 2013, când el conducea poliţia din acea provincie.

"Pot fi mult mai rău ca voi", i-a avertizat Duterte joi seara pe "poliţiştii ninja".

Liderul de la Manila a declarat, totuşi, că el crede în nevinovăţia lui Albayalde, care în ultimele săptămâni a făcut obiectul unei anchete a Senatului în acest caz fără a se prezenta dovezi evidente care să-l implice.

Redactare G.M.

Sursa: Agerpres

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi în SUA, într-un atac armat la o școală din Madison, Wisconsin

Partenerii noștri