Live

Preşedintele Dumei cere înghețarea activelor companiilor aflate în Rusia ai căror proprietari provin din "ţări neprietenoase"

Data publicării:
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei. Sursa foto: Profimedia Images

Rusia ar trebui să răspundă simetric la îngheţarea activelor ruseşti de către unele "ţări neprietenoase", a scris duminică Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal), într-o postare pe reţelele de socializare, conform Reuters şi EFE.

"Este corect să se ia măsuri în oglindă faţă de companiile aflate în Rusia ai căror proprietari provin din ţări neprietenoase, unde au fost luate astfel de măsuri: să se confişte activele!", a reacţionat pe canalul său din Telegram Volodin, unul dintre apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin.

"Iar veniturile din vânzarea (acelor active) să meargă către dezvoltarea ţării noastre", a propus el.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o lege care autorizează transferul activelor îngheţate ale companiilor şi cetăţenilor ruşi către Ucraina, a amintit şeful Dumei de Stat, adăugând că "a fost creat un precedent periculos, care ar trebui să aibă efect de bumerang asupra Statelor Unite înseşi", scrie Agerpres.

"Această decizie nu va afecta economia ţării noastre. Iahturile, vilele şi alte proprietăţi confiscate de la cetăţeni înstăriţi oricum nu serveau la dezvoltarea ei', a spus el.

În acelaşi timp, Volodin a amintit că au fost îngheţate şi rezervele de aur şi valuta ale Rusiei în valoare de aproximativ 300.000 de milioane de dolari de la Banca Centrala a Rusiei, care, a asigurat el, "se vor întoarce, deoarece sunt fonduri de stat".

Ca răspuns, Banca Centrală a Rusiei a interzis investitorilor străini să retragă fonduri din sistemul financiar rus, a indicat preşedintele Dumei.

"Potrivit unor estimări, e vorba despre peste 500.000 de milioane de dolari. Trebuie să răspundem", susţine înaltul lider parlamentar rus.

"Oameni de afaceri ruşi cumpără în prezent companii străine care operează în Rusia, achiziţionând acţiuni ale partenerilor care doresc să ne părăsească ţara. Aceştia acţionează într-o manieră civilizată, conform dreptului internaţional, ceea ce nu se poate spune despre o serie de ţări neprietenoase", a declarat Viaceslav Volodin.

Liderul Dumei a acuzat "un anumit număr de ţări neprietenoase: Lituania, Letonia Polonia şi chiar SUA" de nerespectarea dreptului internaţional şi "de a se livra pur şi simplu furtului".

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția furioasă a Moscovei după ce SUA au sugerat că vor da voie Ucrainei să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune

Un aliat al lui Putin acuză SUA că se află în spatele arestării șefului Telegram, Pavel Durov

Comandantul trupelor lui Kadîrov, despre care s-a anunțat că a fost rănit în Ucraina, este „în viață și bine”, spune președintele Dumei

„Canaliile trăiesc confortabil”. Şeful Dumei de Stat propune confiscarea averilor ruşilor care au plecat din țară din cauza războiului

Partenerii noștri