Live

Președintele din Kârgâzstan cere ca Putin să medieze demarcarea frontierelor țării cu Tadjikistan

Data publicării:
Preşedintele kârgâz Sadîr Japarov și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele kârgâz Sadîr Japarov i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să se implice în procesul de demarcare a frontierelor cu Tadjikistan, la o lună după o serie de confruntări soldate cu morţi, relatează luni o media de stat, preluată de AFP.

Potrivit afirmaţiilor lui Marat Imankulov, secretar al Consiliului de securitate kârgâz, pentru postul de stat de radio Birinci, "preşedintele i s-a adresat lui Putin şi a cerut ajutorul Rusiei", întrucât era "complicat pentru cele două părţi să ajungă la un acord".

O porţiune de 970 de kilometri din frontiera comună a celor două ţări din Asia centrală este contestată de la prăbuşirea URSS, pe fondul tensiunilor pentru acces la resurse.

La jumătatea lui septembrie, confruntările din regiunea Batken, în sud-vestul Kârgâzstanului şi frontalieră cu Tadjikistanul, s-au soldat cu moartea a circa 100 de persoane, potrivit autorităţilor celor două ţări.

Problemele frontaliere au izbucnit pentru că problemele de demarcare şi delimitare nu au fost rezolvate în epocă, când cele două ţări făceau parte din Uniunea Sovietică, a argumentat Imankulov.

Rusia este statul succesor al Uniunii Sovietice, documentele de arhivă şi hărţile sunt la Moscova, a adăugat el, în contextul în care Kârgâzstanul şi Tadjikistanul sunt membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară în care Moscova deţine rolul dominant.

Vladimir Putin, Sadîr Japarov şi omologul lor tadjik Emomali Rahmon au avut o întrevedere pe 13 octombrie la Astana, în Kazahstan, în marja unui summit regional, notează Agerpres.

A fost prima întâlnire între Saparov şi Rahmon după confruntările soldate cu morţi din septembrie.

Preşedintele rus a dat atunci asigurări, în cadrul unei conferinţe de presă de la finalul întâlnirii, că Rusia nu pretinde rolul de mediator dar că ea se uită la documente şi la hărţi pentru a căuta o soluţie.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Partenerii noștri