Live

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este acuzată de nepotism, după ce şi-a numit cumnatul şef de cabinet

Data publicării:
Roberta Metsola Foto: Profimedia Images

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a numit cumnatul în funcţia de şef de cabinet, atrăgându-şi critici şi acuzaţii de nepotism, mai ales că în trecut a mai făcut numiri controversate, relatează POLITICO.

Matthew Tabone, care a început să lucreze la Parlamentul European pentru Metsola în 2013, îi succede Leticiei Zuleta De Reales Ansaldo. Aceasta preia un nou rol, de director al relaţiilor cu parlamentele naţionale în Parlamentul European, scrie News.ro.

Într-o postare pe Facebook, eurodeputatul maltez Alex Agius Saliba, din Partidul Laburist, a descris mutarea lui Metsola drept un „nepotism galopant”. Metsola face parte din Partidul Naţional, o formaţiune rivală ideologic. „Imaginaţi-vă dacă eu sau un reprezentant al (Partidului Laburist) am numi un membru al familiei în cea mai înaltă poziţie din biroul lor”, a adăugat Agius Saliba.

Tabone a fost un colaborator apropiat al lui Metsola timp de mulţi ani. După ce a început să lucreze pentru Metsola, el s-a căsătorit cu sora acesteia în 2015, înainte ca Metsola să devină preşedintele Parlamentului European.

Apoi, la sfârşitul anului 2022, Tabone a fost promovat de Metsola în rolul de şef de cabinet. Dar, în cele din urmă, ea s-a abţinut de la a-l mai numi în funcţie, deoarece momentul se potrivea cu Qatargate, scandalul „bani contra influenţă” care a zguduit Parlamentul European.

O altă numire controversată făcută de Metsola

Însă şi alte numiri anterioare ale lui Metsola s-au dovedit controversate. În toamna anului 2022, Alessandro Chiocchetti a fost promovat din funcţia de şef de cabinet al acesteia în cea de secretar general al Parlamentului, un post puternic care supraveghează birocraţia expansivă a instituţiei.

Secretarul general anterior, Klaus Welle, a petrecut 13 ani transformându-şi postul într-un centru de putere care a influenţat totul, de la ordinea de zi a Parlamentului până la cine a ocupat funcţiile de conducere ale instituţiei. Plecarea sa a declanşat dispute între grupurile politice ale Parlamentului, Partidul Popular European, cel mai mare grup al Parlamentului, încercând să-şi dea seama cum ar putea păstra puternicul post.

În calitate de colaborator apropiat al lui Metsola, Chiocchetti a fost văzut ca beneficiind de favoritism pentru a obţine acest rol. De asemenea, a fost acuzat că a beneficiat de o negociere secretă prin care Parlamentul a creat mai multe locuri de muncă noi pentru a asigura sprijin politic pentru Chiocchetti şi pentru a păstra funcţia în mâinile PPE.

„Saga sordidă de a-l instala pe dl. Chiocchetti în funcţia de secretar general al Parlamentului European este menită să afecteze reputaţia Parlamentului în ochii cetăţenilor europeni şi ai reprezentanţilor altor instituţii ale UE”, a declarat Heidi Hautala, pe atunci deputat european din partea Verzilor.

Metsola şi Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, care l-a susţinut pe Chiocchetti, au insistat că nu au făcut decât să urmeze procedurile Parlamentului.

„A fost cel mai deschis proces din istoria acestei instituţii”, a declarat Metsola în septembrie 2022. „Postul vacant a fost deschis cu mai multe luni în urmă, a fost deschis pentru toată lumea să aplice. Au fost efectuate verificări ale eligibilităţii şi, pentru prima dată în istorie, s-au prezentat mai mulţi candidaţi pentru acest post”, a precizat preşedinta PE.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

România și Bulgaria intră complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025. „Este hotărât. Este meritat”, spune șefa PE

Partenerii noștri