Live

Precizarea danezilor pentru români: Pot intra de mâine în Danemarca, dar cu o condiție

Data actualizării: Data publicării:
Traficul aerian a fost afectat de pandemia de coronnavirus. Foto Profimedia Images

Ambasada României la Copenhaga anunță că românii pot intra de mâine pe teritoriul Danemarcei dar cu condiția de a avea minimum 6 nopți de cazare rezervate în această țară.

Precizarea vine în contextul în care autoritățile daneze au anunțat că Danemarca este începând de sâmbătă deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a şase ţări, printre care și România.

Decizia este luată pe baza evoluţiei epidemiei de coronavirus în fiecare dintre acestea, a anunţat joi Ministerul danez de Externe, potrivit agenţiei DPA. Pragul stabilit de autorităţile daneze pentru ridicarea restricţiilor este de cel mult 20 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână, criteriu în care nu se încadrează România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi cea mai mare parte a Suediei vecine

„Danemarca relaxează, suplimentar, restricțiile de intrare pe teritoriul său. Turiștii din România pot intra în Danemarca dacă dovedesc că au o rezervare de, cel puțin, 6 nopți la o unitate de cazare din Danemarca
Începând de sâmbătă, 27 iunie 2020, Danemarca permite intrarea pe teritoriul său și turiștilor rezidenți în statele membre ale Uniunii Europene, statele din spațiul Schengen și Marea Britanie, dacă statul din care vin se regăsește pe lista deschisă stabilită de Autoritatea de Sănătate daneză. Această listă este actualizată săptămânal, în fiecare zi de luni. În prezent, România se regăsește pe lista deschisă. Pentru că această listă este actualizată săptămânal, recomandarea este ca planurile de călătorie pe termen mai lung să fie realizate ținând cont de posibilitatea că anumite țări pot fi adăugate pe lista închisă.
Astfel, turiștii din România pot intra în Danemarca cu condiția să prezinte o rezervare de, cel puțin, 6 nopți la un hotel, casa de vacanță sau casă închiriată în regim privat (care să conțină toate numele celor care au rezervat și perioada rezervată). În continuare, pentru celelalte categorii de persoane, rămân valabile motivele întemeiate în baza cărora se poate intra în Danemarca”, se arată în precizarea Ambasadei. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Danemarca va planta un miliard de copaci pe terenuri agricole în următorii 20 de ani

Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a câștigat titlul Miss Univers 2024

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri