Povestea unui afgan care s-a refugiat în Ucraina: „Am fugit de un război, iar acum a început un altul”
Ajmal Rahmani a părăsit Afganistanul în urmă cu un an, din cauza războiului, căutând un adăpost sigur în Ucraina. Acum s-a văzut nevoit să fugă din nou, în Polonia, alături de alte sute de mii de refugiaţi, pentru a scăpa de bombele lansate de Rusia.
„Am fugit de un război, iar acum a început un altul. Chiar am ghinion”, a declarat cu amărăciune afganul în vârstă de 40 de ani, pentru AFP, potrivit Agerpres. Tocmai a ajuns în Polonia, alături de soţia sa, Mina, fiul Omar, în vârstă de 11 ani, şi fiica Marwa, de 7 ani, care nu se desparte niciodată de câinele ei de pluş bej.
Ajunşi la punctul de frontieră polonez Medyka, ei aşteaptă împreună cu ceilalţi refugiaţi sosirea autobuzelor care îi vor duce la un centru de primire din oraşul vecin Przemysl.
În afară de ucraineni, printre refugiaţi se numără sute de persoane de alte naţionalităţi, studenţi sau muncitori care locuiesc în Ucraina, afgani, congolezi, marocani, indieni, ecuadorieni sau nepalezi.
„Am lucrat zece ani pentru NATO la Aeroportul Internaţional din Kabul”, povesteşte Rahmani, originar din acest oraş.
El a decis să-şi părăsească ţara cu patru luni înainte de plecarea americanilor deoarece se simţea ameninţat.
„Am primit apeluri telefonice cu ameninţări cu moartea la adresa copiilor mei. Am vorbit despre asta la serviciu, dar nimeni n-a vrut să mă asculte, nimeni n-a vrut să mă ajute, să-mi dea o viză”, a adăugat el.
A plecat în Ucraina, singura ţară dispusă să-l primească, şi s-a stabilit la Odesa, oraş-port la Marea Neagră.
„Am avut o viaţă bună în Afganistan, o casă, o maşină, un salariu bun. Am vândut totul, am pierdut totul. Am ales să plec pentru copiii mei, pentru familia mea, pentru educaţia lor”, a explicat Rahmani.
A doua fugă
După ce Rusia a atacat Ucraina, Rahmani a fost nevoit din nou să lase totul în urmă. Împreună cu familia sa, el a parcurs 1.110 de kilometri, de la Odesa la graniţa poloneză. Ultimii 30 de kilometri i-au făcut pe jos, drumul fiind complet blocat de maşini.
„Când am ajuns, era atât de frig, încât i-am luat fiicei mele o pătură. Câteva minute mai târziu, s-a simţit foarte, foarte rău, iar mama ei a început să plângă”, a povestit el.
A sosit o ambulanţă, iar poliţia de frontieră ucraineană a lăsat să treacă întreaga familie.
„Am avut noroc, pentru că erau peste 50.000 de oameni la graniţă”, a precizat el.
„Toată lumea aştepta în picioare, cu bebeluşi, cu bagaje, fiecare îşi aştepta rândul. Şi, iată-ne, am trecut”, a adăugat Rahmani.
Circa 213.000 de persoane au trecut din Ucraina în Polonia de la începutul invaziei ruse, au anunţat poliţiştii de frontieră polonezi duminică după-amiază.
Doar sâmbătă au înregistrat 77.300 de sosiri, iar duminică până la ora 15:00 (14:00 GMT) au sosit alţi 53.000 de refugiaţi.
Primele semne de optimism
De acum înainte, Ajmal Rahmani şi familia lui, ca orice persoană fără viză poloneză, au la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a formula o cerere oficială de regularizare a situaţiei lor, după cum a explicat Tomasz Pietrzak, jurist în cadrul organizaţiei non-guvernamentale poloneze Ocalenie, care se ocupă de refugiaţi. „Un termen limită acum nerealist, având în vedere numărul tot mai mare de refugiaţi”, a adăugat el.
„Polonia va trebui să-şi modifice foarte repede legislaţia în acest domeniu”, a adăugat Pietrzak.
Ajmal Rahmani nu-şi ascunde îngrijorarea cu privire la viitorul său, însă primele ore în Polonia au fost încurajatoare.
„Am fost foarte bine primiţi, oamenii sunt amabili şi zâmbitori. Ne-au dat ciocolată pentru copii, o doză bună de energie pentru viitor”, a declarat el.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News